Antena 3 CNN Externe Vești noi de la Casa Regală. Înalt prelat, în vizită la Regele Mihai

Vești noi de la Casa Regală. Înalt prelat, în vizită la Regele Mihai

Vești noi de la Casa Regală. Înalt prelat, în vizită la Regele Mihai
Sursa foto: Foto: Casa regala/Facebook
16 Noi 2017   •   16:08

O importantă faţă bisericească, Înalt Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Ortodox al Europei Occidentale a mers să-l viziteze pe Regele Mihai. Iar principesa Margareta şi principele Radu au fost acolo să-l întâmpine.

Chiar și în aceste momente, Înalt Preasfinţitul Iosife este alături de Majestatea Sa, potrivit celor mai recente informații din Elveția, oferite de trimisul Antena 3, Sabina Iosub.

Este o vizită care a fost programată de câteva zile. Starea de sănătate a Regelui este una neschimbată, este echilibrată. Majestatea Sa se simte ceva mai bine decât săptămâna trecută.

Este posibil ca Înalt Preasfinţitul să îi spună câteva rugăciuni de alinare și de întărire, pentru că Majestatea Sa este un om cu credință în Dumnezeu.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close