Victor Ponta, atac dur la adresa Guvernului Cioloș: S-a început distrugerea

07 Sep 2016   •   11:41
Victor Ponta, atac dur la adresa Guvernului Cioloș: S-a început distrugerea Foto: Facebook

Fostul premier Victor Ponta a afirmat miercuri că actualul Guvern a început deja "distrugerea tuturor măsurilor care au stat la baza creşterii economice'.

„În timp ce opinia publică este mereu ocupată cu diverse 'fumigene', s-a început deja distrugerea tuturor măsurilor economice care au stat la baza creşterii economice (şi implicit a resurselor bugetare pentru pensii şi salarii)! Guvernul tehnocrat vrea să schimbe deja Codul fiscal: 1. La mai puţin de un an de la intrarea sa în vigoare la 1 ianuarie 2016. 2. Prin Ordonanţă de Urgenţă (nu prin lege în Parlament). 3. Afectează circa 200 de articole din Cod. 4. Schimbă fundamental regimul fiscal privind atât regimul firmelor, cât şi al angajaţilor. Oare ce spun acum investitorii privaţi care au cerut stabilitate legislativă şi predictibilitate, dar ambasadorii din SUA şi UE care au cerut mereu transparenţă şi consultare în cazul măsurilor fiscale sau reprezentanţii angajaţilor care se trezesc cu sarcina fiscală aproape dublată peste noapte? Dar cei care au votat cu Klaus Iohannis şi au vrut Guvern tehnocrat pentru că 'Ponta măreşte taxele' se simt înşelaţi şi manipulaţi?!?”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Totodată, fostul premier se întreabă retoric ce s-ar întâmpla dacă un viitor guvern PSD - ALDE ar trebui să conducă ţara pe baza măsurilor fiscale luate de actualul Guvern.

„Şi dacă după alegerile din 11 decembrie - prin voinţa alegătorilor români - va veni un Guvern PSD - ALDE cum va face bugetul şi va conduce ţara cu măsurile fiscale luate de Guvernul tehnocrat??? Sper că înţelegeţi toţi miza a tot ce se întâmplă în aceste zile! Dacă nu înţelegem, ne merităm soarta!”, a conchis deputatul social-democrat.

x close