Situaţia a degenerat în Italia, după startul Jocurilor Olimpice. Protestatarii s-au bătut cu forţele de ordine pe străzile din Milano, sâmbătă seară. Ei contestă prezenţa agenţilor americani ICE în Italia. Poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea.
Protestul de sâmbătă a fost organizat de sindicate locale, care au contestat impactul asupra mediului cauzat de Jocurile Olimpice de iarnă.
Protestatarii au mărșăluit prin oraș, trecând pe lângă Satul Olimpic recent deschis. Pe unele din pancarte scria „ICE afară”, în timp ce alții criticau guvernul Giorgia Meloni, precum și pe primarul orașului Milano, Beppe Sala.
Marșul, care a început pașic, a degeneat în violențe.
Mai mulți protestatri mascați au aruncat cu fumigene și petarde de pe un pod aflat la aproximativ 800 de metri de Satul Olimpic, unde sunt aproximativ 1.500 de sportivi.
Poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă asupra protestatarilor care voiau să ajungă pe o autostradă din apropierea unei locații pentru Jocurile Olimpice de iarnă.
„Sunt bani publici cheltuiți. Ar fi interesant să organizăm astfel de evenimente dar într-un moment în care nu există suficienți bani pentru lucruri esențiale, nu are sens să-i cheltuim în acest fel”, a declarat pentru Euronews un angajat din domeniul sănătății prezent la protest.
Un alt protestatar a criticat guvernul și pe primarul orașului Milano, descriind lucrările efectuate pentru Jocuri ca fiind nesustenabile din punct de vedere ecologic.
Un al treilea protestatar a criticat Jocurile Olimpice pentru că „nu au adus nicio bogăție orașului Milano și Lombardiei”. Potrivit acestuia, „au luat bani din asistența socială, școlile publice și sistemul de sănătate. Acești bani au fost literalmente arși și niciun ban nu va ajunge la cetățenii italieni, în special la cei din Lombardia, așa că acestea sunt niște Jocuri Olimpice false”.