Antena 3 CNN Externe Românii ar putea călători în SUA fără viză. Vești bune din Parlamentul European

Românii ar putea călători în SUA fără viză. Vești bune din Parlamentul European

Parlamentul Uniunii Europene solicită Comisiei Europene să adopte măsurile necesare pentru ca Statele Unite să elimine vizele pentru toţi cetăţenii europeni, inclusiv pentru români. Eurodeputații avertizează că dacă acest lucru nu se va întâmpla, s-ar putea trece la suspendarea vizelor pentru cetăţenii americani.

Românii ar putea călători în SUA fără viză. Vești bune din Parlamentul European
Sursa foto: Pixabay.com
de Dan Gabor    |    22 Oct 2020   •   19:47

"Eurodeputaţii cer Comisiei Europene să adopte măsurile prevăzute în legislaţia UE pentru a garanta reciprocitatea totală a vizelor între Uniunea Europeană şi Statele Unite", anunţă Parlamentul UE.

Parlamentul European a adoptat joi, cu 376 de voturi pentru, 269 împotrivă şi 43 de abţineri o rezoluţie prin care Comisia Europeană este îndemnată să prezinte un act normativ care să suspende acordul vizelor acordate cetăţenilor americani timp de 12 luni, aşa cum prevede mecanismul de reciprocitate.

Cetăţenii din România, Croaţia, Bulgaria și Republica Cipru au nevoie de vize pentru a călători în SUA, în timp ce restul cetăţenilor UE nu au nevoie de vize pentru deplasări de până la 90 de zile. Cetăţenii americani pot călători fără vize în spaţiul european în aceleaşi condiţii, în baza acordului vizelor UE-SUA.

Viză SUA 2020: Ce greșeală fac mulți români când aplică pentru viza de America

Peste 60.000 de români au primit viză de America în 2019, rata de refuz a cererilor fiind sub 10 la sută. Cei care cer viza trebuie să completeze formularul cu informaţii corecte şi complete și să nu ascundă nici măcar cazierul.

Vice-consulul Ambasadei SUA, Ryan Peterson, spune că „secretul” pentru a obține viza este ca formularul să fie completat corect şi complet.

„Noi nu căutăm greşeli în fiecare formular. (...) Câteva lucruri care lipsesc din formular, din când în când – dacă purtaţi alt nume, dacă cineva s-a căsătorit şi şi-a schimbat numele trebuie să pună ambele nume. Dacă adresa nu este corectă. Dacă aţi locuit în altă ţară - să treceţi asta. Dacă aveţi familie care este deja în Statele Unite”, spune Ryan Peterson.

Vice-consulul precizează că nici nu contează dacă cei care cer viza au cazier.

„Cineva care a furat o ciocolată de la un magazin acum 20 de ani bineînţeles că poate să primească viză, dacă nu a avut alte probleme”, afirmă oficialul american.

Anul trecut, rata de refuz a cererilor de acordare a vizelor pentru SUA a scăzut pentru prima dată în ultimii cinci ani sub 10 la sută. Congresul american vrea ca procentul să fie sub 3 la sută pentru a renunța definitiv la vize.

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close