Antena 3 CNN Externe Demitere răsunătoare la Moscova | Pe cine dă afară Putin

Demitere răsunătoare la Moscova | Pe cine dă afară Putin

Vladimir Putin, l-a demis vineri pe directorul Agenţiei Spaţiale ruse (Roscosmos), Dmitri Rogozin, considerat un apropiat al liderului de la Kremlin.

Demitere răsunătoare la Moscova | Pe cine dă afară Putin
Sursa foto: Twitter/KararHaber
de Alexandra Ionescu    |    15 Iul 2022   •   19:10

Preşedintele Putin a semnat un decret prin care îl demite pe Dmitri Rogozin de la conducerea Roscosmos, înlocuindu-l cu Iuri Borisov, care până acum a fost vicepremier responsabil de industria militară, inclusiv de domeniul spaţial.

Dmitri Rogozin era considerat un apropiat al lui Vladimir Putin, însă se pare că acesta s-a remarcat printr-o serie de afirmaţii provocatoare în ultimii ani.

De la începutul invaziei militare ruse în Ucraina, în februarie, Rogozin, fost ambasador rus la NATO, a transmis o serie de mesaje beligerante la adresa Occidentului, evocând distrugerile pe care le-ar putea provoca bombele nucleare ruse.

Cooperarea spaţială între Occident şi Rusia este afectată de criza generată de războiul din Ucraina. În martie, Rogozin afirmase că Staţia Spaţială Internaţională s-ar putea prăbuşi din cauza imposibilităţii întreţinerii, în contextul sancţiunilor impuse de Occident Rusiei.

Dmitri Rogozin nu a reuşit în cei cinci ani de când era în funcţie să oprească declinul industriei spaţiale ruse, afectată de învechirea echipamentelor, de lipsa de inovare şi de corupţie.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close