Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin, avertismentul care dă fiori Europei

Vladimir Putin, avertismentul care dă fiori Europei

Vladimir Putin, avertismentul care dă fiori Europei
01 Mar 2018   •   16:13

Rachete "invincibile", minisubmarine cu propulsie nucleară... Preşedintele rus, Vladimir Putin, a prezentat joi cu mândrie noile arme ale complexului militaro-industrial rusesc, cu ajutorul imaginilor, avertizând Occidentul că trebuie de acum să "asculte" Rusia, relatează France Presse.

"Nu am făcut niciodată secret din planurile noastre. Este chiar surprinzător că, în pofida tuturor problemelor, Rusia a rămas prima putere nucleară. Nimeni nu voia să ne vorbească, nimeni nu voia să ne asculte. Ascultaţi-ne acum!", a lansat preşedintele rus în cadrul discursului său anual în faţa parlamentului.

După o primă parte consacrată provocărilor economice şi sociale de rezolvat, Vladimir Putin a dedicat aproape jumătate din cele două ore ale discursului în faţa deputaţilor şi senatorilor ruşi evocării noilor capacităţi militare ale Rusiei.

"Celor care au încercat în cursul ultimilor 15 ani să profite de Rusia, care au introdus sancţiuni internaţionale ilegale pentru a împiedica dezvoltarea ţării noastre, inclusiv în domeniul militar, le voi spune: ceea ce aţi întreprins pentru a afecta, a împiedica şi a obstrucţiona Rusia nu a reuşit", a spus el în continuare.

"Toate lucrările de întărire a capacităţii defensive a Rusiei au fost efectuate şi sunt efectuate", a adăugat Vladimir Putin, asigurând totuşi că Rusia "nu ameninţă pe nimeni", nu are "niciun plan pentru a utiliza acest potenţial în mod ofensiv".

Discursul său, transmis în direct de televiziune, a fost întretăiat de înregistrări video difuzate pe două ecrane uriaşe care dezvăluiau aceste noi arme, amestecând luări de imagini în 3D cu imagini reale, fără a face economie de explozii.

Parlamentarii ca şi telespectatorii au putut deci să descopere o nouă rachetă balistică rusească, un nou sistem de apărare antirachetă, o dronă submarină cu propulsie nucleară şi chiar o armă laser "despre care este prea devreme pentru a-i evoca detaliile".

"O rachetă de croazieră - dificil de detectat, cu o încărcătură explozivă nucleară şi cu o rază de acţiune practic nelimitată, care poate ocoli liniile de interceptare - este invincibilă în faţa tuturor sistemelor existente şi viitoare de apărare antiaeriană", a precizat preşedintele rus.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Europa Vladimir Putin Rusia arme
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close