Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin, prima reacție după protestele de la Moscova

Vladimir Putin, prima reacție după protestele de la Moscova

Vladimir Putin, prima reacție după protestele de la Moscova
Sursa foto: foto: Agerpres
31 Mar 2017   •   08:12

Contestat pentru prima dată în ultimii ani în stradă duminica trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a justificat, joi, arestarea sutelor de manifestanţi şi l-a criticat pe liderul opoziţiei Aleksei Navalnîi, a relatat Le Figaro.

În opinia sa, corupţia este o problemă prea serioasă pentru a fi utilizată în scopuri politice; Occidentul nu ar trebui să se amestece în operaţiunile ruse de menţinere a ordinii, iar soarta cetăţenilor care au participat la acele demonstraţii neautorizate ar trebui să fie stabilită "în conformitate cu legislaţia rusă".

La patru zile după mitingurile de duminică, când zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva corupţiei, Vladimir Putin a reacţionat, deloc surprinzător, joi, cu o fermitate extremă faţă de provocarea politică lansată de către oponenţii săi şi, în primul rând, de Aleksei Navalnîi, organizatorul acestor evenimente.

"Nu este corect ca orice forţe politice să poată utiliza acest instrument (demonstraţiile) nu pentru a îmbunătăţi situaţia din ţară, ci pentru a satisface interesele lor egoiste şi de autopublicitate, mai ales în perspectiva campaniilor electorale în interiorul ţării", a denunţat liderul rus în cadrul unui forum economic organizat la Arhanghelsk. El a constatat, în treacăt, că problema corupţiei a devenit mai puţin acută.

În 2016, potrivit unui clasament Transparency International, Rusia s-a situat pe locul 119 în clasamentul mondial al percepţiei corupţiei (din 176 de ţări), faţă de 131 în 2015 (din 168 de ţări).

Premierul Dmitri Medvedev este acuzat că ar ascunde un patrimoniu uriaş. Alegerile prezidenţiale, la care Aleksei Navalnîi intenţionează să concureze în ciuda condamnărilor sale judiciare, iar Vladimir Putin ar urma să candideze pentru un al patrulea mandat, sunt planificate în primăvara anului 2018.

"Orice persoană care depăşeşte cadrul legii în procesul politic trebuie să fie pedepsită în conformitate cu legea', a adăugat preşedintele rus, în timp ce mai mult de o mie de manifestanţi - inclusiv minori - au fost arestaţi. Cei mai mulţi riscă o amendă între 20.000 şi 40.000 de ruble ( 330 şi respectiv 660 de euro). La rândul sau, Aleksei Navalnîi a fost condamnat la cincisprezece zile de arest.

Autorităţile ruse au refuzat organizatorilor să manifesteze în centrul Moscovei, propunând ca acţiunea de protest să aibă loc la periferie, variantă respinsă de aceştia.

Apelurile Occidentului în favoarea eliberării opozanţilor au pur şi simplu scopul "de a exercita presiuni politice asupra vieţii politice interne a ţării noastre', a criticat Vladimir Putin.

"Ştim foarte bine" la ceea ce conduc manifestaţiile, a conchis liderul de la Kremlin, menţionând în acest sens "primăvara arabă" şi "lovituri de stat', precum cea din Ucraina.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close