Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin, vizită-surpriză în Kaliningrad, un teritoriu situat între două țări NATO

Vladimir Putin, vizită-surpriză în Kaliningrad, un teritoriu situat între două țări NATO

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat, joi, o vizită în regiunea Kaliningrad, un teritoriu rusesc situat între Polonia și Lituania.

Vladimir Putin, vizită-surpriză în Kaliningrad, un teritoriu situat între două țări NATO
Sursa foto: Twitter @maxseddon
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Sep 2022   •   18:55

În cadrul vizitei, liderul de la Kremlin a încercat să justifice, din nou, intervenția militară în Ucraina, relatează presa internațională.

Putin s-a întâlnit cu elevii din exclava rusă, cu ocazia începerii noului an școlar, și a vorbit pe mai multe teme, inclusiv pe tema invaziei declanșate pe 24 februarie, pe care Moscova o numește operațiune militară specială.

El a afirmat că operațiunea din Ucraina are rolul protejării etnicilor ruși din Donbas.

"Misiunea noastră și cea a soldaților este să oprim acest război pe care Kievul îl poartă în Donbas, să protejăm oamenii și, desigur, să apărăm Rusia", a spus Putin, citat de cotidianul Le Monde.

Putin povestește despre copiii din Donbas care "nu știau că Ucraina și Rusia au făcut parte dintr-o singură țară"

La Kaliningrad, președintele a povestit cum ministrul Educației de la Moscova i-a spus despre copiii din Donbasul controlat în prezent de ruși că aceștia "nu știau nici măcar că Ucraina și Rusia au făcut parte dintr-o singură țară".

Însă, potrivit liderului de la Kremlin, locuitorii din Donbas "consideră că fac parte din spațiul cultural și lingvistic rus".

În februarie, Vladimir Putin afirma că obiectivul intervenției militare ruse este "demilitarizarea și denazificarea Ucrainei".

Cu mai puțin de trei zile înainte de începerea intervenției militare, Putin a recunoscut independența regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk.

Și ministrul rus de Externe a vorbit de protejarea rusofonilor din Transnistria

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că țara sa "va face totul" pentru a proteja interesele populației vorbitoare de limbă rusă din Republica Moldova.

În cadrul unui eveniment public, Lavrov a făcut mai multe aluzii la adresa guvernării de la Chișinău. 

"Vom face totul pentru ca interesele populației rusofone din Moldova să nu fie afectate în niciun fel.

Să nu uităm că, pe lângă Transnistria, în Moldova mai există și Găgăuzia, care, de asemenea, revendică un statut special. Apropo, ea are unele elemente ale unui statut special.

Și cred că liderii moldoveni vor face ceea ce trebuie, dacă vor înceta jocurile geopolitice impuse de Occident și se vor gândi la interesele acelor oameni care trăiesc unii lângă alții", a spus ministrul rus.

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Kaliningrad
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close