Antena 3 CNN Externe Vladimir Voronin, ales preşedinte al Parlamentului Moldovean

Vladimir Voronin, ales preşedinte al Parlamentului Moldovean

Vladimir Voronin, ales preşedinte al Parlamentului Moldovean
Sursa foto: parlament
12 Mai 2009   •   12:00

Vladimir Voronin a sost ales în funcţia de preşedinte al Parlamentului din Republica Moldova. În acest fel, preşedintele moldovean, care nu mai are dreptul să candideze pentru un nou mandat, are asigurat un post de conducere în administraţia de la Chişinău. Între timp, apar tot mai multe dovezi potrivit cărora violenţele din 5 mai din capitala Moldovei, ar fi fost planificate cu mult timp înainte.

Comitetul Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a stabilit, în cadrul unei reuniuni plenare, candidaturile pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi ai Parlamentului. Şedinţa a avut loc cu uşile închise.

În timp ce România este atacată în continuare de preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, apar noi dovezi care demonstrează că violenţele din data de 5 mai au fost pregătite din timp de către comunişti. Potrivit unei anchete demarate de un cotidian din Moldova, autorităţile de la Chişinău au anunţat că sediul preşedinţiei ar fi avut nevoie de reparaţii capitale, cu două săptămâni înainte de alegeri. Potrivit unor acte oficiale obţinute de jurnalişti, au fost organizate peste 6 licitaţii cu privire la reparaţii şi necesarul de mobilier în clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului cu mult timp înainte ca acestea să fie devastate de protestatari.

De fapt, chiar Vladimir Voronin a recunoscut că a lăsat să fie devastate cele două sedii ale Parlamentului şi Preşedinţiei. Într-un interviu acordat unei agenţii de presă din Rusia, preşedintele moldovean a mărturisit că autorităţile nu au ripostat împotriva protestatarilor pentru că au vrut să le cedeze, pentru o zi, tot ceea reprezintă puterea de stat. Cu toate acestea însă, Voronin a continuat să acuze opoziţia de tentativă de lovitură de stat.

Antena 3

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close