Antena 3 CNN Externe Vremea extremă face ravagii în Europa. Zeci de persoane au fost rănite

Vremea extremă face ravagii în Europa. Zeci de persoane au fost rănite

Vremea extremă face ravagii în Europa. Zeci de persoane au fost rănite
Sursa foto: Foto: Intact Images
21 Iun 2013   •   10:19

O furtună deosebit de puternică a lăsat dezastru în urma sa în Elveţia. Aproape 40 de persoane au fost rănite iar circulaţia trenurilor şi avioanelor a fost serios perturbată. În sud-vestul Franţei, bilanţul inundaţiilor din ultimele zile a ajuns la trei morţi iar pagube materiale sunt considerate "colosale".

Furtuna a lovit cu cea mai mare forţă o tabără instalată în apropiere de Biel pentru Sărbătoarea Federală a Gimnasticii, la care luau parte 60.000 de oameni. Meteorologii au estimat viteza vântului la 124 kilometri pe oră. În doar câteva clipe, mulţimea a fost cuprinsă de panică.

Cel puţin 39 de persoane, între care şi un copil, au fost rănite iar şase dintre ele sunt în stare gravă. Înainte de a ajunge la Biel, furtuna venită din Franţa adusese căderi de grindină de unu sau chiar doi centimetri la Geneva şi în împrejurimi.

Câteva avioane uşoare au fost avariate sau deplasate de vânt iar o parte din clădirile aeroportului au fost inundate. Chiar şi instalaţiile radar au avut de suferit, iar traficul aerian a fost oprit total timp de 20 de minute.Circulaţia trenurilor a fost de asemenea întreruptă, atât spre Lausanne cât şi spre Franţa.

În Franţa, preşedintele François Hollande a vizitat regiunea devastată de inundaţii, în ultimele zile. Potrivit autorităţilor locale, trei oameni şi-au pierdut viaţa, iar pagubele materiale sunt evaluate la câteva milioane de euro. A fost inundat, între altele, sanctuarul de la Lourdes, vizitat anual de peste şase milioane de pelerini.

Guvernul a promis ajutoare imediate pentru sinistraţi, dar administraţia sanctuarului a făcut apel şi la donaţii din partea credincioşilor.

×
Subiecte în articol: meteo
Parteneri
O nouă companie aeriană lansează zboruri interne la preţuri mici
x close