Zeci de oameni au fost executaţi în Coreea de Nord pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene

de D.D.    |    30 Oct 2014   •   14:36
Zeci de oameni au fost executaţi în Coreea de Nord pentru că s-au uitat la seriale sud-coreene Foto: www.valuewalk.com
Zeci de persoane, printre care şi câţiva oficiali nord-coreeni, au fost executate în public anul acesta de regimul dictatorial de la Phenian, din cauză că au vizionat seriale TV sud-coreene, introduse ilegal în ţară, informează The Independent.

Autorităţile nord-coreene au condamnat la moarte şi executat zece oficiali din Partidul Muncitorilor, condus de dictatorul nord-coreean Kim Jong-un.

Oficialii, care au fost acuzaţi şi de luare de mită şi adulter, ar fi persoane apropiate unchiului lui Kim Jong-un, Jang Song-thaek, care a fost executat anul trecut.

Presa şi internetul se află sub un control strict în Coreea de Nord. În ciuda condiţiilor dure, emisiunile şi serialele de televiziune străine au devenit din ce în ce mai populare, în ultimii ani.

Regimul de la Phenian interzice celor 24 de milioane de locuitori să urmărească emisiuni din străinătate, de teamă ca ideologia nord-coreeană să nu fie subminată de influenţele străine.

Oricine este prins distribuind materiale ilicite este acuzat de crime împotriva statului şi este executat. Cei care vizionează materiale interzise sunt condamnaţi la închisoare sau muncă silnică.

Parteneri
x close