Antena 3 CNN High Tech "Big Brother" devine "Big Parents". Serviciul care îţi dă puterea absolută asupra telefonului copilului tău

"Big Brother" devine "Big Parents". Serviciul care îţi dă puterea absolută asupra telefonului copilului tău

"Big Brother" devine "Big Parents". Serviciul care îţi dă puterea absolută asupra telefonului copilului tău
Sursa foto: Foto: makingparents.info
22 Mai 2012   •   09:22

În curând, telefonul mobil ar putea să îşi piardă popularitatea câştigată în rândul copiilor. O companie de telefonie mobilă din Marea Britanie a creat un serviciu prin care părinţii au controlul total asupra telefoanelor copiilor. Ei le pot citi mesajele, pot verifica cu cine vorbesc şi le pot opri, oriunde s-ar afla micuţii, informează Daily Mail.

De asemenea, părinţii vor putea restricţiona accesul la internet sau la anumite pagini pe care le consideră dăunătoare pentru copiii lor.

Aplicaţia este menită pentru copii cu vârste între 8 şi 16 ani.

Până acum, orice restricţie pe care părinţii o aplicau pentru copiii lor putea fi efectuată doar de la telefonul respectiv. Acum, aceştia au posibilitatea să facă acest lucru de pe o pagină de internet la care doar ei au acces.

Site-ul are legătură directă cu cartela telefonului iar un copil trebuie să primească permisiunea părintelui chiar şi pentru a adăuga numărul unui alt prieten.

De asemenea, părinţii pot seta telefonul să se oprească la anumite ore pentru a nu fi folosit.

Serviciul este disponibil în Marea Britanie pentru suma de 3.65 de euro pe lună.

Asociaţiile pentru controlul copiilor din Marea Britanie solicită tuturor reţelelor de telefonie mobilă să introducă acest serviciu.

×
Subiecte în articol: Marea Britanie internet mesaj apel big brother
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close