Antena 3 CNN Horoscop Horoscop Cristina Demetrescu. Urmează 9 luni grele pentru toate zodiile

Horoscop Cristina Demetrescu. Urmează 9 luni grele pentru toate zodiile

Cristina Demetrescu a vorbit recent despre provocările pe care le vor avea de înfruntat zodiile în următoarele luni. Iar veștile nu sunt deloc bune.

Horoscop Cristina Demetrescu. Urmează 9 luni grele pentru toate zodiile
Sursa foto: Antena 3
de Gabriel Dano    |    26 Iul 2022   •   22:13

Potrivit astrologului Cristina Demetrescu, lucrurile nu vor merge așa cum ne dorim și vom avea parte de multe piedici de-a lungul perioadei următoare.

Potrivit astrologului, una dintre probleme va fi insomnia. Mai exact, pe timpul nopții nu vom putea să ne odihnim, iar ziua nu ne vom putea desfășura deloc activitatea așa cum trebuie. Vom fi lipsiți de energie, ceea ce va crea probleme suplimentare.

Timp de nouă luni, Luna își va arăta adevărata față. Luna neagră va avea un impact foarte mare asupra emoțiilor noastre: le vom trăi atâta intensitate maximă, dar vom avea parte și de sentimente care ne vor provoca doar durere.

Cristina Demetrescu atrage atenția că în următoarele luni trebuie să acordăm o mai mare atenție celor vulnerabili, precum bătrânii persoanele bolnave, cei cu probleme psihice. Femeile însărcinate nu se vor putea bucura pe deplin de sarcină, pentru că se vor confrunta cu stări psihice incomode. În plus, cu stări mai puțin plăcute se vor confrunta și cei cu multe responsabilități sau care au copii.

Potrivit astrologului, deși unii vor fi tentați să apeleze la psiholog, ideea de bază în următoarea perioadă e vindecarea spiritului, nu neapărat a psihicului.

“Sufletul nu poate să fie vindecat decât prin credință, altă terapie nu există. Psihologul nu vindecă sufletul propriu-zis", a precizat astrologul, într-o emisiune TV.

În perioada asta trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să fim mai credincioși și să ne concentrăm pe relația noastră cu divinitatea, a mai adăugat Cristina Demetrescu

×
Subiecte în articol: Cristina Demetrescu Horoscop zodii
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close