Antena 3 CNN Horoscop Zodiile care au cel mai frumos caracter

Zodiile care au cel mai frumos caracter

Zodiile care au cel mai frumos caracter
Sursa foto: Foto: pixabay.com
25 Ian 2018   •   19:40

Există unele persoane care, de la prima vedere, îți transmit o energie pozitivă şi, fără să conștientizezi, te simţi fantastic în preajma lor.

Gemenii sunt persoane agreabile şi vesele, sufletul petrecerii şi extrem de expresive. Cuvântul-cheie pentru nativii din această zodie este pasiune. Sunt visători, idealiști şi ambiţioși. Nimic nu le stă în cale atunci când îşi doresc ceva.

Un atu al Săgetătorului este caracterul integru. Chiar și atunci când te va certa, îi va părea rău şi va încerca să repare situaţia. Fermecătorii Săgetători nu sunt doar sinceri, ci  au şi o fire veselă, plăcându-le să se amuze şi să încălzească atmosfera.

Nativul Peşti este cel mai misterios şi senzual din tot zodiacul. Pe lângă mintea ageră, are şi o latură romantică şi spirituală cu care te poate fermeca, potrivit exquis.ro.

×
Subiecte în articol: zodii Horoscop
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close