Antena 3 CNN International News Statuia lui Cristofor Columb, doborâtă și vandalizată, în Columbia. Protestatarii au judecat și condamnat un conchistador mort acum 500 de ani

Statuia lui Cristofor Columb, doborâtă și vandalizată, în Columbia. Protestatarii au judecat și condamnat un conchistador mort acum 500 de ani

Protestatarii anti-guvern au doborât statuia lui Cristofor Columb în Columbia, țară numită după descoperitorul Americii, relatează presa internațională.

Statuia lui Cristofor Columb, doborâtă și vandalizată, în Columbia. Protestatarii au judecat și condamnat un conchistador mort acum 500 de ani
de Adrian Iclozan    |    29 Iun 2021   •   17:06

Statuia lui Columb a fost trasă de pe soclu cu frânghii și vandalizată în orașul Barranquilla.

Incidentul survine la două luni de la începutul unei mișcări naționale de protest ai cărei participanți cer reforme sociale.

Grupurile indigene se luptă cu conchistadorii de acum o jumătate de veac

Primarul din Barranquilla a declarat că vinovații pentru vandalizarea monumentului vor fi aduși în fața justiției.

Indigenii din Columbia îl percep pe exploratorul italo-spaniol drept un simbol al colonialismului și opresiunii. 

Statuia acestuia este, deocamdată, ultima dintr-un șir de monumente doborâte în timpul protestelor marcate de violență.

Statuia conchistadorului spaniol din secolul 16, Sebastián de Belalcázar, expusă în orașul Popayán din sud-vestul țării a fost printre primele atacate și doborâte de protestatari.

Un conchistador din secolul 16, judecat postum pentru genocid și dat jos de pe soclu

Indigeni din grupurile Misak, Nasa și Pijao au dat jos de pe soclu statuia după ce l-au judecat pe spaniolul mort acum aproape 500 de ani, găsindu-l vinovat pentru genocid, înrobire, tortură, viol și deposedarea băștinașilor de pământuri.

O altă statuie a lui Belalcázar, din orașul Cali, a fost, de asemenea, doborâtă. 

În capitala columbiană Bogota, membri ai grupului indigen Misak au demolat o statuie of Gonzalo Jiménez de Quesada, conchistador spaniol care a întemeiat orașul în anul 1638.

Tot la Bogota, statuia reginei Isabela a Castiliei, care a susținut financiar călătoria din 1492 a lui Columb, precum și statuia exploratorului au fost îndepărtate de municipalitate din motive de siguranță, după ce au fost vizate de protestele indigenilor Misak.

Populația grupurilor indigene este în prima linie a protestelor care zguduie țara, notează presa internațională.

Decimați de spanioli în timpul ocupației coloniale, indigenii columbieni au fost prinși în ultimele decenii în mijlocul conflictului armat care a marcat istoria recentă a Columbiei. 

Indigenii columbieni, ținte pentru rebelii care se opun acordului de pace

După semnarea acordului de pace între rebelii FARC și guvern în 2016, indigenii au continuat să fie ținte pentru grupările paramilitare de dreapta și rebelii disidenți.

Peste 20 de apărători ai drepturilor indigenilor au fost uciși anul acesta, conform bilanțului întocmit de institutului Indepaz din Bogota.

Între timp, violențele continuă să devasteze Columbia.

Directorul poliției naționale a anunțat luni că unitățile anti-revoltă au fost nevoite să intervină de peste 20 de ori la proteste desfășurate în mai multe orașe.

Protestatarii au atacat și avariat vehicule din transportul public, o secție de poliție din Medellin și alte proprietăți publice și private.

×
Subiecte în articol: Cristofor Columb Columbia statuie indigeni
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close