Antena 3 CNN International News O nouă rundă de discuții între Rusia și Ucraina va avea loc luni

O nouă rundă de discuții între Rusia și Ucraina va avea loc luni

Discuțiile dintre Rusia și Ucraina vor fi reluate luni. Oficialii celor două țări au transmis că negocierile vor avea loc prin videoconferință.

O nouă rundă de discuții între Rusia și Ucraina va avea loc luni
Sursa foto: Twitter/ Sphithiphithi Evaluator
de Cerasela Stafie    |    14 Mar 2022   •   08:34

”Negocierile se desfășoară non-stop prin videoconferințe. Grupurile de lucru funcționează în mod constant. Un număr mare de probleme necesită o atenție constantă. Luni, 14 martie, va avea loc o sesiune de negocieri pentru a rezuma rezultatele preliminare”, a scris pe Twitter consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podoliak.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat informația, spunând agenției de presă de stat ruse RIA că discuțiile de duminică vor continua luni.

Anterior, Podoliak a transmis că Ucraina ”nu va renunța la niciuna dintre poziții” și nici nu va lua în considerare ”ultimatumurile” rusești. Potrivit acestuia, cererile Ucrainei sunt retragerea trupelor ruse din ţară și sfârșitul războiului.

Consilierul prezidențial ucrainean a mai spus că este de părere că vor ”obține rezultate concrete” în urma discuțiilor cu Rusia. Într-un videoclip postat pe Twitter, acesta a declarat că Rusia a devenit ”mult mai sensibilă la poziția Ucrainei” și ”a început să vorbească constructiv”.

”Propunerile noastre sunt pe masă. Sunt foarte dure. Printre acestea, retragerea trupelor și încetarea focului. Nu vom renunța la niciun punct, din principiu", a spus el.

Există speranțe că discuțiile vor deschide calea pentru evacuarea mai multor civili, în special din zonele devastate de bombardamentele rusești, cum ar fi orașul asediat Mariupol. Administrația orașului a confirmat duminică că un convoi mare de ajutor umanitar destinat orașului asediat nu a sosit, iar locuitorii prinși în capcană aveau nevoie disperată de ajutor.
Sute de mii de oameni se confruntă cu ”lipsuri extreme sau totale de produse de bază precum hrană, apă și medicamente” în Mariupol și mulți se adăpostesc în ”subsoluri neîncălzite”, a spus Comitetul Internațional al Crucii Roșii.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un mesaj video pe Facebook, că echipa sa continuă să lucreze pentru negocieri diplomatice cu Rusia și pentru a aranja o întâlnire între el și președintele rus Vladimir Putin.

”Reprezentanții delegațiilor țărilor noastre vorbesc în format video în fiecare zi. Delegația noastră are o sarcină clară - să facă totul pentru a asigura o întâlnire a președinților. Întâlnirea pe care sunt sigur că oamenii o așteaptă”, a spus el. 
 

×
Subiecte în articol: negocieri de pace Rusia Ucraina
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close