Deși ne-ar putea fi greu să credem, în viețile noastre hiperconectate, există mii de oameni pe planetă care rămân aproape complet rupți de restul lumii. Se estimează că există cel puțin 196 de grupuri indigene „necontactate” în lume, care trăiesc în principal în 10 țări din America de Sud, Asia și Pacific, printre care Brazilia, Indonezia și India. Ele locuiesc în medii dintre cele mai diverse, de la insule la deșerturi și până la zonele de graniță acoperite de păduri dese ale bazinului amazonian. Aceste grupuri au avut niveluri diferite de contact cu lumea exterioară; în timp ce unele au doar întâlniri sporadice cu popoare indigene vecine, altele dau mai des peste străini, uneori împotriva voinței lor, din cauza industriilor petroliere, forestiere, agricole și miniere care le invadează tot mai mult teritoriile, scrie Live Science.
Dar cine sunt, dintre toate acestea, cei mai izolați oameni de pe Pământ?
Deși la această întrebare este greu de răspuns, există câțiva candidați pentru titlul de grupuri „cel mai puțin contactate”, au declarat experții.
Nu există definiții stricte pentru ceea ce face ca un grup să fie „necontactat”. Chiar și Organizația Națiunilor Unite remarcă faptul că descrierea unor astfel de grupuri poate varia: „popoare libere, necontactate, ascunse sau invizibile, popoare aflate în izolare voluntară etc”.
„Definim «popoarele necontactate» drept popoare indigene care, în general, evită contactul cu străinii și nu au o relație permanentă cu aceștia, chiar dacă sunt conștiente de existența lumii exterioare”, a declarat Hal Russell, responsabil de cercetare și advocacy pentru Asia și Pacific în cadrul organizației neguvernamentale Survival International.
„Cu siguranță există un întreg spectru, de la contact permanent, la contact inițial, contact sporadic și absența totală a contactului”, a adăugat acesta.
În general, ceea ce le unește pe aceste grupuri este faptul că au evitat activ sau au încercat să limiteze contactul cu alte culturi – chiar și cu alte popoare necontactate –, pentru a-și păstra modul de viață unic.
„Nu vor să fie deranjați”
Unul dintre acești candidați este un grup restrâns de insulari indigeni cunoscuți sub numele de sentinelezi, care trăiesc pe Insula Sentinelul de Nord, parte a Insulelor Andaman și Nicobar ale Indiei, în Golful Bengal. Acest grup este atât de puțin cunoscut, încât antropologii nici măcar nu sunt siguri cum își spun ei înșiși; numele lor provine de la insula de aproximativ 60 de kilometri pătrați pe care locuiesc.
Potrivit Survival International, se crede că sentinelezii trăiesc în Insulele Andaman de până la 55.000 de ani și sunt descendenți direcți ai primilor oameni care au migrat din Africa.
Astăzi, sentinelezii duc o viață de vânători-culegători și pescuiesc de-a lungul țărmului, folosind canoe zvelte, cioplite manual. Survival International estimează că grupul numără între 50 și 150 de persoane, deși lipsa accesului la ei face ca numărarea lor să fie aproape imposibilă, iar guvernul nu a încercat să îi includă în recensământul indian. Cifrele oficiale rămân necunoscute.
Pe lângă izolarea insulei, contactul este cu atât mai dificil cu cât insularii îl resping. Se știe că această comunitate a tras cu arcul în bărci care se apropiau și în elicoptere care planau deasupra.
„Când trag cu arcul și săgeata, ei comunică”, a declarat pentru Live Science Simron Singh, profesor la Universitatea din Waterloo, Ontario, specializat în mediile insulare și în popoarele din Insulele Andaman și Nicobar. „Ne spun că nu vor să fie deranjați”.
Doar câțiva străini au pus vreodată piciorul pe Insula Sentinelul de Nord, iar legea indiană interzice acum deplasarea pe o rază de aproximativ 5 kilometri în jurul insulei, pentru protecția ambelor părți.
Insularii sunt vulnerabili la bolile aduse de străini, iar vizitatorii riscă să fie atacați; sentinelezii au împușcat și ucis cel puțin trei persoane, printre care un misionar pe nume John Allen Chau, care a ajuns ilegal pe insulă în 2018.
„Își șterg urmele”
Survival International estimează că 95% dintre popoarele „necontactate” și „izolate” trăiesc în bazinul amazonian (deși, pentru grupurile de acolo, se folosește mai frecvent termenul „popoare aflate în izolare voluntară”, potrivit lui Beatriz Huertas, antropolog, cercetătoare independentă și consilieră specială pe politici privind popoarele izolate în cadrul Rainforest Foundation Norway).
Huertas cercetează aceste grupuri, iar pentru ea unul se remarcă în mod special: kakataibo, un popor al pădurii din bazinul Aguaytia, parte a Amazonului din centrul statului Peru. Kakataibo sunt întâlniți extrem de rar, chiar și de alte popoare indigene. De fapt, „sunt atât de hotărâți să nu fie găsiți, încât își șterg urmele cu pământ”, a spus Huertas, „așa că nu există prea multe informații despre ei”.
„Știm că această izolare este o strategie de protecție pe care au adoptat-o” tocmai pentru că au avut contact cu lumea exterioară, iar experiența nu a fost una pozitivă, a explicat Huertas.
Survival International semnalează și alte grupuri extrem de izolate din regiune, printre care un popor indigen nomad numit kawahiva. Acest grup a reușit să evite contactul cu atâta succes, încât este cunoscut doar din întâlniri întâmplătoare și dintr-o singură înregistrare video, fiind recunoscut ca grup distinct abia în 1999.
Nu este ceva neobișnuit să existe „puțină recunoaștere sau documentare a unui grup necontactat; de fapt, probabil că există multe grupuri necontactate fără absolut nicio documentare”, a spus Russell.
El a subliniat că, până și în Brazilia, care are unele dintre cele mai riguroase politici de documentare, un grup indigen a fost documentat abia în 2021, după ce, până atunci, eludase autoritățile. Se știu foarte puține despre el, inclusiv numele.
Un alt grup marcant, extrem de izolat, sunt mashco piro din pădurile îndepărtate ale statului Peru, considerați a fi cel mai numeros grup de popoare necontactate din lume, cu aproximativ 750 de membri. Unii dintre ei sunt urmașii unor oameni care au fost înrobiți și forțați să muncească pe plantațiile de cauciuc din Amazon în anii 1800, dar care au fugit adânc în păduri, unde au rămas de atunci, ferindu-se de orice contact.
Idei greșite despre popoarele izolate
Această istorie a contactului, valabilă chiar și pentru cei mai izolați oameni de pe Pământ, arată că termenul „popoare necontactate” este înșelător, spune Huertas. De fapt, expresia a alimentat prejudecăți dăunătoare, potrivit cărora aceste grupuri ar fi „blocate în Epoca de Piatră, ca și cum ar trăi într-o bulă”, a spus ea. „În științele sociale, știm că niciun popor nu rămâne complet izolat de ceea ce se întâmplă în jurul său și, prin urmare, niciun popor nu a rămas blocat într-o anumită etapă a istoriei”.
O altă neînțelegere frecventă este aceea că aceste grupuri ar vrea să se conecteze dacă ar afla mai multe despre avantajele lumii exterioare, spune Singh. El a lucrat cu popoarele nicobareze din Insulele Nicobar, care nu au respins complet contactul, așa cum au făcut vecinii lor sentinelezi, și a descoperit că, în cazul lor, acest lucru nu este adevărat.
De fapt, nicobarezii sunt conștienți de războaiele și conflictele din afara insulei, iar asta le-a modelat percepția că lumea exterioară este „periculoasă și necivilizată”, a spus Singh.
În multe cazuri, experiențele istorice pot explica de ce aceste grupuri ar vrea să evite lumea de dincolo de ei. Până la mijlocul secolului XX, populația marilor andamanezi de pe insulele învecinate scăzuse cu până la 99%, în urma unor conflicte cu coloniștii britanici și a valului de boli aduse de aceștia.
Sentinelezii înșiși au avut o întâlnire istorică cu colonizatorii britanici în anii 1800, în timpul căreia unii dintre ei au fost răpiți, infectați cu boli și au murit – ceea ce le-ar fi putut modela actuala neîncredere față de lumea exterioară.
Unii cercetători au susținut că aceste grupuri ar trebui contactate, pentru a fi mai bine protejate de pericolele actuale și viitoare. Organizații precum Survival International răspund, însă, că o lungă istorie a contactului forțat arată că, în cele din urmă, acesta le face mai mult rău decât bine acestor popoare, siguranței și supraviețuirii lor.
Popoarele indigene au dreptul fundamental la autodeterminare, așa cum a fost afirmat de Organizația Națiunilor Unite, iar cercetători precum Huertas și Singh spun că aceste grupuri își exercită în mod clar acest drept, căutând contactul atunci când vor să interacționeze cu ceilalți și retrăgându-se atunci când vor să fie lăsate în pace.
„Nu e vorba că nu ar avea posibilitatea (de a căuta contactul)... Nu e mare filosofie să te urci într-o barcă și să navighezi undeva”, a spus Singh. „Este o alegere să nu se conecteze”.
