Antena 3 CNN Life Cum motivezi angajații și ce beneficii le poți oferi

Cum motivezi angajații și ce beneficii le poți oferi

Pentru ca o afacere să aibă succes și să prospere, trebuie să îndeplinească o seamă de criterii esențiale.

Cum motivezi angajații și ce beneficii le poți oferi
Sursa foto: Unsplash
de Georgiana Adam    |    23 Iun 2021   •   09:51

“Ai grijă de angajații tăi, iar aceștia vor avea grijă de afacerea ta”, spunea magnatul și omul de afaceri Richard Branson, fondatorul Virgin Group.

Pentru ca o afacere să aibă succes și să prospere, trebuie să îndeplinească o seamă de criterii esențiale: echipa de management să fie compusă din oameni cu viziune, angajații să fie loiali, dedicați și motivați, misiunea companiei să fie clară și să aducă inovații în mod constant.

Cea mai importantă condiție este motivarea angajaților, cei care se asigură că viziunea este îndeplinită, misiunea urmată și inovația este pusă în practică.

În varianta cea mai simplă și scurtă, motivarea angajaților este esențială pentru ca aceștia să lucreze cât mai bine și să-și dorească să-și depășească responsabilitățile.

Un angajat motivat este mult mai eficient, este satisfăcut la locul de muncă, echipa pe care o creează este sudată și productivă, își va dori să rămână în companie și să preia responsabilități mai mari și mai importante.

Toate aceste criterii duc în timp la dezvoltarea afacerii și la crearea unei atmosfere plăcute la locul de muncă, în care toată lumea se simte parte din echipă.

Care sunt semnele lipsei de motivație la locul de muncă

Lipsa motivației se poate manifesta în mai multe moduri și este cauzată de mai mulți factori. Dacă un angajat simte că nu îi sunt recunoscute meritele, că este tot timpul lăsat la urmă când este vorba despre avansări sau măriri de salariu, sau că nu este evaluat corect de către manageri sau colegi, atunci se va simți demotivat, iar productivitatea scade și rezultatele întregii echipe sunt afectate.

Un alt factor pentru lipsa motivației la locul de muncă poate fi absența beneficiilor acordate angajaților, lipsa unei strategii de bonusare, acolo unde aceasta poate fi implementată, a asigurării medicale sau neacordarea de tichete de masă de către companie.

Unul dintre cele mai comune semne ale lipsei motivației la locul de muncă este productivitatea redusă a angajaților. Aceștia nu mai lucrează eficient, nu respectă termenele limită stabilite, se concentrează excesiv asupra detaliilor unei sarcini și au nevoie constant de indicații și explicații, chiar și pentru cele mai simple lucruri pe care trebuie să le îndeplinească.

Lipsa interesului pentru noutate este un alt indicator al dispariției motivației angajaților. Fie că este vorba despre cunoștințe sau aptitudini noi, un angajat motivat se implică în procesul de învățare, pe când un salariat care și-a pierdut motivația nu va dori să participe la aceste activități și nu va dori să se înscrie la traininguri sau cursuri în cadrul cărora ar putea dobândi cunoștințe noi.

Atmosfera neplăcută la locul de muncă și lipsa dialogului între colegi sunt semne că motivația la locul de muncă nu mai este la aceleași cote și că este momentul pentru o schimbare.

Acest lucru se aplică mai ales în cazurile în care atmosfera era de obicei veselă și relaxată, însă s-a schimbat brusc. În acest caz, este posibil ca angajații să aibă o anumită nemulțumire și este recomandat ca subiectul să fie discutat deschis, pentru a stabili cauzele și pentru a remedia situația.

Dacă un angajat lipsește din ce în ce mai mult de la serviciu sau găsește scuze pentru a nu participa la ședințe sau activități de grup, este posibil să se confrunte cu o stare de nemulțumire, cauzată de lipsa motivației.

De asemenea, comportamentul la locul de muncă este un indicator al motivației sau lipsei acesteia.

Criticile frecvente și nesolicitate pot fi cauzate de faptul că angajatul respectiv nu mai este motivat și nu mai dă randamentul obișnuit. Acest comportament este întâlnit cu precădere în domeniile în care există multă competiție între angajați, cum ar fi în vânzări.

Cum motivezi angajații

Cel mai important pas pentru a motiva angajații este să le recunoști meritele și realizările. Majoritatea angajaților se implică mai mult dacă știu că eforturile le sunt apreciate și poți face acest lucru prin a le mulțumi public, într-o ședință sau printr-un email adresat tuturor colegilor, în care subliniezi efortul celor care merită.

Beneficiile sunt motivante pentru angajați, fie că este vorba despre reduceri la o sală de sport, tichete de masă, oferte pentru vacanță sau cafeaua și micul dejun din partea companiei, o dată pe săptămână. Costurile acestor beneficii sunt minore, comparativ cu rezultatele pe care le pot aduce.

Transparența în luarea deciziilor este unul dintre lucrurile pe care angajații le apreciază și le oferă motivație. Indiferent că este vorba despre decizii pozitive sau unele mai puțin plăcute, este recomandat ca angajații să fie la curent cu acestea. Deciziile și hotărârile care îi privesc pe angajați, luate în spatele ușilor închise, duc la o atmosferă de neîncredere.

Susține inovația! Dacă un angajat dorește să facă o schimbare, oricât ar fi de mică, în cadrul unei rutine sau al unui mod de lucru, este important să fie ascultat și ca ideile să îi fie luate în considerare. Este posibil ca acea mică schimbare să aibă rezultate bune pentru bunul mers al companiei.

Salariul este principalul motivator la un loc de muncă, de aceea este recomandat ca angajatorii să ofere salarii pe măsura experienței și a eforturilor depuse. De asemenea, bonusurile sunt utile pentru a îi stimula pe cei care depun eforturi suplimentare la locul de muncă.

Cel mai important lucru de care un angajator trebuie sa țină cont, pe lângă toate soluțiile menționate și care pot fi implementate cu un anumit grad de efort, este să dea dovadă de deschidere și să rămână mereu atent la nevoile angajaților. Astfel, va fi mult mai ușor să aleagă care este cea mai potrivită metodă de a motiva angajații și de a crea o atmosferă plăcută la locul de muncă.

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close