Antena 3 CNN Life Lumea animalelor „Am încercat să îmi iau rămas bun și să îi spun că îl iubesc”. Ce s-a întâmplat cu ultimele balene captive ale Canadei

„Am încercat să îmi iau rămas bun și să îi spun că îl iubesc”. Ce s-a întâmplat cu ultimele balene captive ale Canadei

A.O.
7 minute de citit Publicat la 23:45 05 Sep 2026 Modificat la 23:48 05 Sep 2026
profimedia-1129910839
Yukon și Gimli au ajuns la Shedd Aquarium din Chicago, iar Tank, Odin, Orion și Tofino au o nouă casă la SeaWorld San Antonio. Foto: Profimedia Images

După șase decenii, în Canada nu mai există delfini și balene în captivitate. Ultimele 30 de balene beluga și patru delfini, care se aflau la parcul de distracții Marineland din Niagara Falls, au fost relocați la cinci acvarii din Statele Unite și Spania, după o luptă de șapte ani pentru a le salva viețile, a relatat CBC. Operațiunea de relocare a fost extrem de dificilă și emoționantă, mai ales pentru instructorii care i-au îngrijit ani de zile. 

Tofino, o balenă beluga uriașă, care cântărește peste 1.500 de kilograme, a făcut istorie: ea a fost ultima balenă captivă din Canada care a fost scoasă din bazinul de la Marineland. 

Marineland s-a închis după aproape șase decenii de funcționare. Înainte de a pune lacătul pe porți, a finalizat cea mai amplă relocare colectivă de balene captive din lume. Pe parcursul mai multor săptămâni au fost transportate 30 de beluga și patru delfini. 

Astfel, astăzi nicio balenă și niciun delfin nu se mai află în în captivitate în Canada. O lege federală din 2019 prevede că nici nu vor mai exista. 

„Am încercat să îmi iau rămas bun și să îi spun că îl iubesc”

O echipă de experți s-au strâns la începutul săptămânii să mute ultimele șase balene beluga de la Marineland. Yukon și Gimli au ajuns la Shedd Aquarium din Chicago, iar Tank, Odin, Orion și Tofino au o nouă casă la SeaWorld San Antonio.

A fost nevoie de aproximativ 12 persoane pentru a prinde balenele într-o plasă și a le ghida, pe rând, în hamuri, înainte ca o macara să le ridice și să le așeze în rezervoarele remorcilor de transport.

Emoțiile au fost puternice. Taylor-Lee Dell a devenit foarte apropiată de Odin în ultimii cinci ani. Ea i-a ținut capul în mâini, când operatorul macaralei a ridicat balena din apele bazinului Friendship Cove.

„Am încercat să-mi iau rămas-bun, să-i spun că îl iubesc și să-l liniștesc”, a spus ea, cu vocea tremurând de emoție. Tot ce încerc să fac este să fiu vocea pe care el o cunoaște și în preajma căreia se simte în siguranță. Este foarte greu să pierzi un membru al familiei. Simt literalmente că-mi pierd copiii”, a spus ea. 

Unii instructori de la Marineland vor rămâne fără loc de muncă în curând. Dell nu este sigură ce va face în continuare. „Nu voi mai putea face niciodată asta în viața mea și este ceva ce am acceptat într-un fel”, a spus ea.

Au fost „foarte, foarte iubite”

Dell a spus că puțini oameni știu cum este să lucrezi cu balene. Iar în condițiile în care în Canada mișcarea împotriva captivității animalelor marine este tot mai puternică, ea a avut un mesaj pentru activiști: „Vreau ca toată lumea să știe că balenele au fost iubite, foarte iubite”. 

Dacă nu ar fi fost mutate în alte locuri, toate balenele ar fi fost eutanasiate, a declarat un oficial din conducerea parcului, Andrew Burns.

„Nu mai aveam bani, nu mai aveam timp”, a spus el. Burns a adăugat că este „de necrezut” că Marineland a reușit să ducă la capăt această operațiune complexă de relocare a mamiferelor. 

În cadrul celor șase operațiuni de relocare, parcul și-a transportat mamiferele marine la Shedd Aquarium din Chicago, la unitățile SeaWorld din San Diego și San Antonio, la Georgia Aquarium din Atlanta și la Oceanogràfic Valencia din Spania.

„Salvarea lor este doar începutul. Urmează încă un drum lung, iar pentru ca aceste animale să se adapteze confortabil și în siguranță la noul lor mediu este nevoie de timp, răbdare și încredere. În fiecare zi aflăm mai multe despre modul în care fiecare balenă mănâncă, se odihnește, reacționează la noii îngrijitori și interacționează cu celelalte balene”, a spus Dr. Karisa Tang, veterinar-șef la Shedd Aquarium. 

Canada a interzis ținerea balenelor și delfinilor în captivitate în 2019, dar a prevăzut o excepție pentru animalele care se aflau deja la Marineland. Legea interzice, de asemenea, reproducerea acestora, ceea ce a obligat Marineland să separe masculii de femele și a dus la interzicerea spectacolelor cu animale.

Acesta a fost începutul sfârșitului pentru Marineland, al cărui fondator, John Holer, a murit în 2018. 

O industrie care a început în 1964 

Prima balenă captivă din Canada a fost Moby Doll. S-a întâmplat în 1964. Atunci, Vancouver Aquarium a vrut să expună o orcă moartă. Dar Moby Doll nu a murit când a fost străpuns de harpon. Așa că, a fost pus într-un bazin improvizat. Moby Doll a murit după 88 de zile în captivitate. Dar, până atunci, o nouă industrie prinsese contur în Canada.

John Holer, fondatorul Marineland, era pasionat de lumea circului și a cumpărat în 1961 un mic teren nu departe de Cascada Horseshoe. De-a lungul anilor, a dezvoltat Marineland, bazându-se în mare măsură pe achiziționarea și prezentarea mamiferelor marine, precum orcile, balenele beluga și delfinii, dar și pe construirea de montagne russe și alte atracții.

La un moment dat, Marineland era cel mai popular parc de distracții din Canada. 

Văduva lui Holer, Marie Holer, a preluat conducerea după moartea acestuia. A urmat apoi pandemia de COVID-19, care a dus Marineland în pragul falimentului. Parcul de distracții nu și-a mai revenit. La începutul anului 2024, Marie Holer a scos parcul la vânzare, înainte să moară în septembrie în același an.

Export spre China blocat

A fost o perioadă dificilă și pentru animale. O orcă, un delfin și 19 balene beluga au murit la Marineland din 2019. 

La un moment dat, în 2021, guvernul provinciei, care aplică legile privind cruzimea față de animale, a declarat că toate mamiferele marine din parc erau în suferință din cauza calității slabe a apei.

Marineland a cheltuit milioane de dolari pentru a remedia problemele legate de apă. Ulterior, inspectorul-șef al provinciei pentru protecția animalelor a declarat că problemele privind calitatea apei nu au provocat și nici nu au contribuit la moartea animalelor.

Parcul a indicat legea din 2019 drept motiv pentru unele dintre decese.

În ultimii ani, parcul a relocat multe dintre animale, deși câteva sute de căprioare se află încă acolo. Turma de bizoni a fost mutată, la fel și pinguinii. O duzină de urși au fost transferați la începutul acestui an într-un sanctuar din Colorado.

Surse au declarat că există un acord pentru proprietatea vastă din apropierea Cascadei Horseshoe, însă acesta este condiționat de îndepărtarea animalelor din parc.

Anul trecut, Marineland era pregătit să-și vândă toate balenele beluga și toți delfinii către Chimelong Ocean Kingdom din China. Era singurul loc din lume pe care Marineland îl găsise și care avea capacitatea de a găzdui cea mai mare colecție de balene beluga aflate în captivitate de pe planetă.

Guvernul federal a respins solicitarea Marineland de a exporta animalele acolo. Ministrul Pescuitului, Joanne Thompson, a spus că acest lucru nu ar fi în interesul balenelor, deoarece în China nu există legi care interzic reproducerea și spectacolele cu animale.

Marineland a amenințat că își va eutanasia balenele dacă nu primește de urgență fonduri de la guvernul federal.

Burns s-a grăbit să găsească un alt partener, iar în cele din urmă un consorțiu de acvarii, în principal din Statele Unite, s-a reunit pentru a ajuta.

O balenă relocată a murit

Relocarea balenelor și delfinilor nu a fost lipsită de riscuri.

Peekachu, o balenă beluga în vârstă de 23 de ani, care fusese mutată la începutul acestei luni la Shedd Aquarium, a murit două săptămâni mai târziu. Acvariul din Chicago a declarat că analizele de sânge au arătat că Peekachu era grav deshidratat.

Plecarea balenelor a fost dificilă și pentru mai mulți foști instructori de la Marineland.

Marineland a concediat-o pe Kristy Burgess în februarie 2025, după ce o balenă beluga tânără din parc, Eos, a fost eutanasiată din motive de sănătate.

Burgess a spus că parcul a considerat că ea era sursa unui articol de presă care dezvăluia moartea animalului. Toamna trecută, ea a vorbit public despre situație, spunând că balenele trebuie mutate cât mai curând posibil.

„O parte din mine este ușurată, pentru că, evident, animalele sunt în siguranță și nu mai sunt amenințate constant cu eutanasierea, dar este și un moment dulce-amărui și trist pentru că, ei bine, pleacă”, a spus Burgess.

Debbie Silva, care a lucrat la parc până în 2021, a spus că este regretabil că legea împotriva captivității a intrat în vigoare fără să se ia în considerare suficient ce urma să se întâmple cu balenele de la Marineland.

„Nimeni nu s-a oprit să se gândească la ce urma să se întâmple cu cele pe care deja le aveam în îngrijirea oamenilor. Dar, în cele din urmă, sunt fericită cu locurile în care ajung. Vor fi duse în centre de top, care au standarde ridicate, iar acesta este cel mai bun scenariu în situația în care ne aflăm acum”, a spus Silva.

În 2012, un fost instructor de la Marineland a vorbit public despre modul în care erau tratate animalele acolo, acuzând parcul de neglijență pentru că nu rezolva problemele legate de apă. Dezvăluirile făcute de Phil Demers și de alți foști angajați au contribuit la schimbarea modului în care publicul și politicienii priveau captivitatea balenelor.

Luni, Demers a stat în fața parcului și a urmărit convoiul de belugi escortat de poliție, în timp ce camioanele treceau prin fața lui. „Le doresc prietenilor mei o călătorie în siguranță”, a scris el pe rețelele sociale. „Am golit oficial bazinele Marineland.”

 

×
Etichete: balene Canada acvariu

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close