Antena 3 CNN Life NASA a descoperit un "coral" vechi de miliarde de ani pe Marte

NASA a descoperit un "coral" vechi de miliarde de ani pe Marte

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 07:00 09 Aug 2025 Modificat la 07:00 09 Aug 2025
roca in forma de coral pe marte
Rocile cu formă de coral de pe Marte s-au format în urmă cu miliarde de ani, în perioada în care Planeta Roșie avea încă apă. Foto: NASA Jet Propulsion Laboratory

Roverul Curiosity al NASA a trimis imagini cu ceea ce pare a fi o bucată de coral de pe Marte. Obiectul ciudat este, de fapt, o mică rocă de culoare deschisă, erodată de vânt, pe care roverul a descoperit-o în interiorul craterului Gale de pe Planeta Roșie, pe 24 iulie, dar care seamănă remarcabil cu un coral de pe Pământ, scrie Live Science.

O fotografie alb-negru realizată cu Remote Micro Imager – o cameră telescopică de înaltă rezoluție montată pe Curiosity – și publicată de NASA într-un comunicat din 4 august, arată roca, care are o lățime de aproximativ 2,5 centimetri, cu ramificații complexe.

"Curiosity a descoperit numeroase roci asemănătoare, formate de apa antică în combinație nisipul purtat, de miliarde de ani, de vânt", au transmis reprezentanții NASA în comunicat.

Rocile cu formă de coral de pe Marte s-au format în urmă cu miliarde de ani, în perioada în care Planeta Roșie avea încă apă, potrivit NASA. La fel ca pe Pământ, acea apă era bogată în minerale dizolvate, care s-au infiltrat prin crăpăturile mici din rocă, depunând minerale și formând "vene" solide în interiorul acestora.

Aceste vene au devenit, în timp, ramurile ciudate ale formațiunii asemănătoare coralului, vizibile azi în imaginea surprinsă de Curiosity, după ce milioane de ani de eroziune provocată de vânturile încărcate cu nisip au expus structura.

Printre alte roci neobișnuite descoperite pe Marte se numără și "Paposo", o rocă cu o formă neobișnuită, cu un diametru de aproximativ 5 centrimetri, identificată tot de Curiosity pe 24 iulie și un mic obiect în formă de floare, fotografiat de rover în craterul Gale în 2022.

Curiosity a ajuns pe Marte în 2012, aterizând în craterul Gale, un crater meteoric situat între zonele sudice muntoase și craterizate ale planetei și câmpiile netede din nord. Misiunea roverului, coordonată de Jet Propulsion Laboratory al NASA din California, este de a explora suprafața marțiană pentru a identifica eventuale dovezi că Marte ar fi putut susține viața în trecut.

Până în prezent, Curiosity a parcurs aproximativ 35 de kilometri din craterul Gale, care are un diametru de 154 de kilometri. Traseul său este șerpuit și lent, deoarece roverul se oprește frecvent pentru a fora în roci, a colecta probe și a aduna date.

De-a lungul misiunii, Curiosity a oferit numeroase dovezi că pe Marte a existat potențial pentru viață, inclusiv lanțuri lungi de carbon din roci vechi de 3,7 miliarde de ani și semnale care sugerează existența unui ciclu al carbonului în trecutul îndepărtat al planetei.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close