Antena 3 CNN Life Oameni A crescut la o casă de copii, iar acum a ajuns directorul uneia dintre ele. Povestea impresionantă a lui Mihai Ghebrea

A crescut la o casă de copii, iar acum a ajuns directorul uneia dintre ele. Povestea impresionantă a lui Mihai Ghebrea

A crescut la o casă de copii, iar acum a ajuns directorul uneia dintre ele. Povestea impresionantă a lui Mihai Ghebrea
22 Ian 2018   •   14:44

Un vâlcean a ajuns acum director la o casă de copii din orașul Băbeni, după ce chiar el a crescut la casa de copii și a reușit să-și croiască singur un drum în viață.

Mihai Ghebrea a petrecut 16 ani din viață în orfelinat și a crezut cu tărie în șansa lui. A fost un elev silitor, iar asta l-a salvat. A început să lucreze de la 17 ani fiind, pe rând, șofer la un ziar vâlcean, reporter la un post de radio și referent cu probleme specifice orfanilor la Primăria Râmnicului.

Recent, a fost numit director la Casa de Copii “Pinocchio” din Orașul Băbeni, informează Știrile TVR.

 

Invitat în 2013 la Sinteza zilei, Mihai Ghebrea a povestit la Antena 3 despre încercările sale de a-şi găsi mama, care au început timid, "imediat după ce am primit buletinul de identitate, la 14 ani".

"La 7 luni, mama m-a părăsit. Nu a mai venit după mine (la creşă - n.r.). În fiecare weekend asistentele mă luau cu ele acasă. (...) Mi-am găsit mama după 35 de ani, anul trecut", a povestit Mihai.

"Nu ştiam cum e o mamă. Cum să mă port cu o mamă", a afirmat Mihai, povestind despre momentul regăsirii cu femeia care i-a dat viaţă. 

"La cerşit era cel mai umilitor. Am fost la cerşit ca să îmi fac norma. Aşa eram lăsat în pace. (...) Dar şi cerşitul a fost un avantaj pentru mine. Aşa am cunoscut un profesor de limba română care m-a învăţat cum să ţin o furculiţă în mână, o lingură. (...) M-a văzut că îmi merge mintea, că sunt istet şi, în fiecare zi, norma asta mi-o făcea profesoarea Stănescu", a mai povestit Mihai Ghebrea.

×
Subiecte în articol: orfelinat
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close