La nouă luni după ce a fost arestată de poliţia secretă cehă pentru că ar fi condus un complot împotriva regimului comunist, Milada Horakova (politician) a fost găsită vinovată de „înaltă trădare”. A urmat un proces transformat în show de radio, în timpul căruia Horakova şi-a păstrat atitudinea sfidătoare.
Pe 27 iunie 1950, în ciuda strigătelor de protest internaţionale din partea unor personalităţi precum Albert Einstein sau Winston Churchill, Milada Horakova a fost executată la închisoarea Pankrac din Praga.
În noaptea dinaintea execuţiei, Milada Horakova i-a scris o scrisoare fiicei sale de 16 ani.
În 1991, preşedintele Vaclav Havel a decorat-o pe Horakova post-mortem cu Ordinul Tomas Garrigue Masaryk.
Scrisoarea pe care Horakova a redactat-o pentru fiica ei:
“Dumnezeu a binecuvâtat viaţa mea de femeie prin tine. Aşa cum tatăl tău a scris într-o poezie când se afla în închisoare, Dumnezeu ni te-a dat pentru că ne-a iubit. Alături de dragostea pe care mi-a dat-o tatăl tău, tu eşti cel mai de preţ cadou pe care l-am primit de la destin. Cu toate acestea, Providenţa mi-a plănuit viaţa în aşa fel încât nu am apucat să-ţi împărtăşesc tot ce aveam în minte şi suflet pentru tine. Motivul nu este că te-am iubit puţin. Te iubesc la fel de mult şi de pur cum orice mamă îşi iubeşte copilul. Dar am înţeles că scopul meu este să mă asigur că viaţa ta şi a altor copii va deveni mai bună.
Am fost nevoite să trăim separat pentru foarte multă vreme. Şi acum este a doua oară când Soarta ne desparte. Să nu fii speriată şi supărată pentru că nu mă voi mai întoarce. Învăţă, copilul meu, că viaţa este o chestiune serioasă. Viaţa e grea, nu cocoloşeşte pe nimeni şi pentru fiecare mângâiere pe care o primeşti de la Ea, primeşti apoi zece lovituri. Să te obişnuieşti cu asta repede, să nu laşi lucrul acesta să te învingă. Decide să lupţi. Ai curaj şi scopuri clare şi vei câştiga lupta cu viaţa.
Ştiu că sunt multe lucruri confuze pentru tine acum şi că ai vrea să-mi pui multe întrebări. Într-o bună zi, probabil că te vei întreba de ce mama ta, care te-a iubit atât de mult, a gestionat problema vieţii într-un mod atât de bizar. Poate că tu vei găsi o soluţie mai bună. Bineînţeles, acest lucru nu se va întâmpla decât dacă vei şti foarte multe lucruri. Nu numai din cărţi, în primul rând de la oameni. Învăţă de la toată lumea. Treci prin lume cu ochii deschişi şi ascultă nu numai durerile şi interesele tale, dar şi pe cele alte altor oameni. Să nu spui despre nimic că nu e treaba ta. Nu, totul trebuie să te intereseze, trebuie să compari, să compui fenomene individuale. Omul nu trăieşte singur pe lume. (...)
Fii conştientă de acest lucru mai mult decât am fost eu: abordează totul în viaţă în mod constructiv – fereşte-te de negarea inutilă – nu de orice negare, pentru că oamenii trebuie să se opună Răului.
Să ştii să-ţi organizezi scara valorilor bine nu însemnă numai să te cunoşti pe tine bine, dar şi să cunoşti caracterele oamenilor din jurul tău, să cunoşti viaţa cu trecut, prezent şi viitor. Înseamnă să ştii, să înţelegi. (...)
Examinează, gândeşte, critică şi, cel mai important, critică-te pe tine. Să nu-ţi fie ruşine să recunoşti un lucru atunci când realizezi că e adevărat, chiar dacă cu puţin timp în urmă spuneai că nu e adevărat. Să nu-ţi fie teamă să-ţi exprimi părerile. Când ajungi la concluzia că ai dreptate, trebuie să te lupţi pentru părerea ta, să fii pregătită să mori pentru ea.
Cum spunea Wolker, moartea nu e un lucru rău. Dar evită moartea sistematică care are loc atunci când oamenii se îndepărtează de viaţa reală şi de ceilalţi oameni.(...)
Trebuie să-ţi găseşti calea. Caut-o singură şi nu lăsa nimic să te oprească, nici măcar amintirile despre mama şi tatăl tău. (...)
Învaţă să iubeşti munca. Orice muncă, dar să o faci bine. Să nu-ţi fie teamă de nimic şi totul va fi bine.
Nu uita de dragoste în viaţa ta. Dacă soarta te va ajuta, vei găsi pe cineva cum a fost tatăl tău, o persoană al cărei drum va fuziona cu al tău. Vorbesc despre dragostea fără de care nu poţi trăi fericit. Să nu fărâmiţezi niciodată dragostea, învăţă să o dăruieşti cu adevărat. (...)
Am aflat că înveţi bine la şcoală şi că vrei să-ţi continui studiile. Am fost foarte mulţumită. Chiar dacă, într-o zi, vei fi nevoită să să abandonezi şcoala şi să munceşti, nu te opri din învăţat şi studiat.(...)
Nu cere foarte mult de la viaţă, dar stabileşte-ţi obiective înalte. Nu se exclud una pe cealaltă.(...)
Janiko, ai grijă de bunicul Kral şi de bunica Horakova. Inimile lor bătrâne au nevoie de consolare. Vizitează-i des şi lasă-i să-ţi povestească despre tinereţea mamei şi a tatălui tău, ca şi tu, la rândul tău, să le-o poţi povesti copiilor tăi. Numai aşa un om poate deveni nemuritor. Aşa vom continua noi prin tine.
Şi încă un lucru, alege-ţi prietenii cu grijă.(...)
Îţi sărut părul, ochii şi gura. Te mângâi şi te ţin în braţe (te-am ţinut atât de puţin în braţe). Voi fi mereu lângă tine”.
