Antena 3 CNN Life Sfaturile utile care te ajută să îți sporești confortul în locuință

Sfaturile utile care te ajută să îți sporești confortul în locuință

Casa este mai mult decât un simplu spațiu în care dormi și mănânci, ci reprezintă locul acela în care te relaxezi, te odihnești cu adevărat, te distrezi sau în care îți găsești liniștea.

Sfaturile utile care te ajută să îți sporești confortul în locuință
Sursa foto: Shutterstock.com
de Georgiana Adam    |    14 Sep 2021   •   09:53

De aceea, orice investiție pe care o faci cu privire la propria locuință este o decizie potrivită. Iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să îți sporești confortul în casă, dar și să câștigi timp.

Electronice și electrocasnice de ultimă generație

Dacă vrei să câștigi timp și să fii scutit de treburi casnice, dotează-ți casa cu electronice și electrocasnice de ultimă generație, care îți vor ușura viața. Probabil că dimineața, înainte să pleci la muncă, nu îți stă gândul la gătit. Așa că ia-ți un sandwich maker, un cuptor cu microunde și un toaster.

De asemenea, un espressor o să îți prindă bine, ca să nu mai pierzi clipe prețioase ca să îți faci cafeaua. În plus, dacă vrei să te bucuri de un suc proaspăt dimineața sau de un smoothie, o să îți fie de ajutor un storcător electric sau un blender. În plus, când vine vorba de curățenie, un robot de aspirare este fix ceea ce ai nevoie atunci când nu ai chef să faci curat în toate camerele. Pe de altă parte, sigur îți dorești să ai mereu hainele uscate după ce le scoți de la spălat, deci, pe lângă mașină, ia-ți și un uscător pentru rufe.

Un sistem de încălzire eficient

Este deja toamnă, iar temperaturile o să fie din ce în ce mai mici. În consecință, trebuie să te pregătești pentru iarnă, ca să te asiguri că frigul nu te va lua prin surprindere, iar confortul termic nu îți va lipsi.

Drept urmare, ai nevoie de un sistem de încălzire eficient și modern, precum o centrală termică. Iar pe lângă sistemul respectiv, trebuie să îți alegi un model de calorifer care să îți asigure căldură în fiecare încăpere, fără să se producă risipă. În funcție de bugetul și de nevoile tale, poți opta pentru unul din oțel, de exemplu, sau chiar unul electric, mobil, dacă ai la dispoziție un spațiu mai mic, precum o garsonieră. În plus, gândește-te și la costuri, adică la facturi. De aceea, trebuie să investești într-un calorifer de calitate, care este rezistent și încălzește camera într-un mod optim.

Un sistem de iluminat inteligent

Apelează la iluminatul inteligent ca să reduci din costuri și să îți sporești confortul în locuință. Becurile cu LED au numeroase beneficii. În primul rând, acestea au un consum de energie electrică mai mic decât becurile clasice, fiind și ecologice, deci nivelul de poluare este unul redus.

De asemenea, astfel de corpuri de iluminat pot fi programate, în prealabil, cu ajutorul unei aplicații mobile, să se aprindă și să se stingă la comandă. Acest aspect este unul foarte important, mai ales când ești plecat de acasă, la muncă sau în vacanță.

Practic, ai posibilitatea să le programezi să se aprindă în orice moment al zilei, iar asta va induce hoții în eroare, pentru că aceștia vor presupune că proprietarii se află acasă. În plus, cu ajutorul aplicației poți să setezi intensitatea luminii, deci să creezi atmosfera potrivită, în funcție de activitatea pe care o desfășori la momentul respectiv.

Acestea sunt doar câteva dintre aspectele pe care să le iei în considerare atunci când îți dorești un confort sporit în locuință. Poate ai nevoie de un mobilier nou, de un pat mai mare sau poate că e timpul să îți reamenajezi bucătăria. De asemenea, e posibil să ai casa plină cu lucruri care nu îți mai sunt de folos, deci scapă de ele ca să câștigi mai mult spațiu. Până la urmă, tu știi cel mai bine care sunt nevoile tale.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close