Antena 3 CNN Life Știinţă BSC dezvoltă un supercomputer hibrid eficient energetic

BSC dezvoltă un supercomputer hibrid eficient energetic

BSC dezvoltă un supercomputer hibrid eficient energetic
Sursa foto: Foto: green-report.ro
21 Noi 2011   •   13:30

Barcelona Supercomputing Center (BSC) a prezentat saptămâna trecută, în cadrul Conferinţei SC11, care a avut loc în Seattle, Washington, design-ul sistemului unui supercomputer hibrid, eficient energetic, informează Green Report.

Potrivit BSC, sistemul va folosi o soluţie hibridă bazată pe procesoarele Tegra şi unităţile de procesare vizuală cu tehnologie CUDA Astfel, BSC va implementa primul sistem bazat pe această tehnologie, în încercarea de a obţine un spor de eficienţă energetică de până la cinci ori mai mare, în comparaţie cu cele mai eficiente sisteme actuale.

Scopul final al BSC este de a obţine o performaţă de 1000 de ori mai mare decât a supercomputerelor de nivel “peta” cu un consum de energie de 15 până la 30 de ori mai scăzut.

Acest proiect, supranumit EU Mont-Blanc va explora următoarea generaţie de arhitecturi HPC pentru a dezvolta un portofoliu de aplicaţii de nivel “exascale” (de 1000 de ori mai mare decât peta) care funcţionează în mod eficient pe noile tehnologii mobile.

×
Subiecte în articol: Green Report Seattle Washington
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close