În 1964, un elev de liceu din San Diego, Randy Gardner, a devenit celebru după ce a participat la un experiment neobișnuit pentru un proiect școlar: a decis să nu doarmă deloc timp de peste 11 zile, potrivit BBC Science Focus.
La doar 17 ani, Gardner a reușit să rămână treaz 11 zile și 25 de minute (264,4 ore), depășind recordul existent la acea vreme. Experimentul, desfășurat între decembrie 1963 și ianuarie 1964, a fost monitorizat de specialiști, printre care cercetătorul în somn William C. Dement de la Universitatea Stanford și ofițerul medical John J. Ross.
Pe parcursul experimentului, efectele lipsei de somn au devenit din ce în ce mai evidente. După doar două zile, adolescentul a început să aibă probleme de memorie. Până în ziua a șaptea, au apărut halucinații puternice, iar în a unsprezecea zi devenise incoerent, paranoic și avea tremurături musculare. La un moment dat, când a fost rugat să scadă repetat cifra șapte din 100, s-a oprit la 65, spunând că a uitat ce făcea, scrie Wikipedia.
Starea lui Gardner s-a deteriorat vizibil
Deși unii au susținut că experimentul ar fi demonstrat că lipsa somnului nu are efecte grave, observațiile medicale au arătat contrariul: starea lui Gardner s-a deteriorat vizibil, atât cognitiv, cât și comportamental.
După încheierea testului, tânărul și-a revenit aparent complet. A dormit aproape 15 ore prima dată, apoi încă peste 10 ore în ziua următoare. Monitorizările ulterioare nu au indicat probleme majore pe termen scurt.
Recordul său a fost depășit ulterior de alte persoane, ultimul fiind Robert McDonald, care a rezistat 18 zile și 21 de ore fără somn. Totuși, din cauza riscurilor serioase pentru sănătate, Guinness World Records a decis în 1997 să nu mai accepte astfel de încercări.
Orice noapte fără somn este însoțită de consecințe
Chiar dacă Gardner nu a avut efecte grave imediat după experiment, el a declarat în 2017 că, la zeci de ani distanță, a început să sufere de insomnie severă, pe care o asociază cu acel episod din adolescență.
Specialiștii avertizează că nici măcar o noapte fără somn nu este lipsită de consecințe: chiar și pe termen scurt, apar probleme de concentrare, memorie și control emoțional. Experimentul lui Gardner rămâne un exemplu extrem al limitelor corpului uman și al riscurilor pe care le implică ignorarea nevoii de odihnă.