Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperire spectaculoasă în Israel. O piatră veche de 2.750 de ani ar putea confirma una dintre reformele biblice ale regelui Ezechia

Descoperire spectaculoasă în Israel. O piatră veche de 2.750 de ani ar putea confirma una dintre reformele biblice ale regelui Ezechia

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 08:00 20 Iun 2026 Modificat la 08:37 20 Iun 2026
barbati care sapa intr-un sit arheologic
Astfel de monumente sunt cunoscute sub numele de „massebah”, termen tradus adesea prin „piatră sacră”. Foto: Getty Images

O piatră monumentală veche de aproximativ 2.750 de ani, descoperită într-un conac israelit distrus de asirieni la sfârșitul secolului al VIII-lea î.Hr., ar putea reprezenta o nouă dovadă în sprijinul unei reforme religioase atribuite regelui biblic Ezechia. Potrivit unui studiu recent, artefactul ar fi fost înlăturat și reutilizat în urma măsurilor prin care monarhul a încercat să concentreze practicile religioase exclusiv la Templul din Ierusalim, potrivit Times of Israel.

Cercetarea, realizată de profesorul Avraham Faust de la Universitatea Bar-Ilan și publicată în ediția din 2026 a revistei academice Jerusalem Journal of Archaeology, analizează o piatră uriașă descoperită la Tel ‘Eton, în regiunea colinară a Iudeei. Artefactul măsoară aproximativ 1,4 metri înălțime și cântărește în jur de 750 de kilograme.

Piatra a fost găsită în două fragmente care prezentau adâncituri perfect compatibile, semn că au făcut parte din aceeași structură.

O piatră cu rol religios

În ebraică, astfel de monumente sunt cunoscute sub numele de „massebah”, termen tradus adesea prin „piatră sacră” sau „piatră ridicată”. Aceste structuri erau frecvent utilizate în practicile religioase din Orientul Apropiat antic.

Potrivit profesorului Faust, asemenea pietre apar atât în descoperirile arheologice, cât și în izvoarele scrise ale vremii, inclusiv în Biblie.

„Nu știm exact ce simbolizau, însă comunitatea științifică este de acord că aveau o funcție religioasă”, a explicat cercetătorul.

Artefactul de la Tel ‘Eton impresionează nu doar prin dimensiuni, ci și prin locul în care a fost descoperit. El era încorporat într-o platformă aflată în cea mai mare încăpere a unei locuințe israelite de tip „casă cu patru camere”, una dintre cele mai răspândite forme de arhitectură din Epoca Fierului.

Descoperirea care i-a surprins pe arheologi

Clădirea a fost ridicată la sfârșitul secolului al XI-lea sau începutul secolului al X-lea î.Hr., potrivit datărilor cu radiocarbon. Ea a fost folosită și modificată de-a lungul mai multor secole, până când a fost distrusă de asirieni.

Piatra a fost găsită în cea mai mare cameră a casei, având deasupra un vas de gătit. Arheologii au excavat complet zona în campaniile din 2014 și 2015.

„La început nu ne-am dat seama ce aveam în față”, își amintește Faust. „Am crezut că este doar o parte din prăbușirea unui zid. Era atât de grea încât ne-am gândit chiar să o spargem pentru a o scoate. Abia mai târziu am înțeles că este vorba despre o massebah.”

Forma și dimensiunile sale indică faptul că piatra fusese cioplită intenționat pentru a avea acest aspect.

O posibilă legătură cu reforma regelui Ezechia

Profesorul Faust consideră că piatra ar fi putut fi demontată în urma reformei religioase atribuite regelui Ezechia.

În Biblie, Ezechia este prezentat ca un conducător devotat lui Dumnezeu, care a încercat să elimine sanctuarele locale și să concentreze cultul religios la Ierusalim. Un pasaj din Cartea a II-a a Regilor menționează explicit distrugerea unor astfel de pietre sacre.

Istoricii și specialiștii în studii biblice sunt însă împărțiți în privința caracterului istoric al acestor relatări. Unii consideră că ele reflectă evenimente reale, în timp ce alții cred că au fost adăugate ulterior în text.

Până acum, dovezile arheologice asociate reformei lui Ezechia proveneau doar din câteva situri importante, precum Lachish, Arad și Beerșeba.

Un nou indiciu despre practicile religioase din Iudeea

Descoperirea de la Tel ‘Eton ar putea extinde această listă. Potrivit cercetătorilor, dezbaterea s-a concentrat până acum pe temple și sanctuare publice, însă practicile religioase aveau loc și în interiorul locuințelor.

Locul în care a fost găsită piatra sugerează că aceasta avea un rol important. Ea era amplasată în cea mai mare încăpere a casei și putea fi văzută inclusiv din exterior atunci când ușa era deschisă.

În plus, faptul că nu a fost distrusă, ci reutilizată într-o platformă, ar putea indica respectul continuu al locuitorilor față de simbolul religios.

Ultimii locuitori ai conacului

Arheologii au identificat în încăpere mai multe obiecte care se aflau acolo în momentul distrugerii clădirii, inclusiv vasul de gătit amplasat pe platformă și un vas folosit pentru spălarea picioarelor.

Într-un studiu anterior, Faust a sugerat că încăperea era ocupată de patriarhul unei familii extinse care locuia în conac alături de soția lui atunci când armata asiriană a cucerit zona, cel mai probabil în timpul campaniei militare din anul 712 î.Hr.

Sub platformă au fost găsite și fragmente de lemn ars, care ar putea avea legătură cu activități ritualice. Încercările de a le analiza în laborator nu au oferit însă rezultate concludente.

Întrebări care rămân fără răspuns

Cercetătorii nu știu încă dacă încăperea era folosită exclusiv pentru ritualuri religioase sau avea și alte funcții în viața de zi cu zi.

„Nu avem suficiente dovezi pentru a spune exact cum era utilizată camera atunci când piatra era încă ridicată. Totuși, cred că este mai probabil să fi avut și alte întrebuințări, nu doar una religioasă”, a concluzionat profesorul Faust.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: piatra Iudeea Israel

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close