Oamenii de știință au reușit, pentru prima dată, să observe clar o zonă de subducție în timp ce începe să se destrame. Aceste zone apar acolo unde o placă tectonică alunecă sub alta și sunt responsabile pentru unele dintre cele mai puternice fenomene geologice de pe Pământ. Noile descoperiri, publicate în revista Science Advances, oferă o perspectivă rară asupra modului în care evoluează aceste sisteme uriașe și ridică noi întrebări despre riscul de cutremure în nord-vestul Pacificului.
Zonele de subducție modelează planeta în mod spectaculos: deplasează continente, declanșează cutremure majore și erupții vulcanice și împing scoarța veche adânc în manta. Totuși, oricât de puternice ar fi, ele nu sunt eterne, scrie Science Daily.
De ce se opresc zonele de subducție
Dacă aceste procese ar continua la nesfârșit, continentele s-ar tot aduna, oceanele ar dispărea, iar o mare parte din istoria geologică a Pământului s-ar pierde. De mult timp, cercetătorii încearcă să înțeleagă ce anume le face să se oprească.
Brandon Shuck, profesor la Louisiana State University și autorul principal al studiului, explică sugestiv: pornirea unei zone de subducție este extrem de dificilă, dar odată ce procesul începe, devine foarte greu de oprit. Pentru a se încheia, este nevoie de un eveniment major.
Cascadia: o placă tectonică în destrămare
Răspunsul pare să se afle în largul insulei Vancouver, în regiunea Cascadia. Aici, plăcile Juan de Fuca și Explorer alunecă lent sub placa nord-americană. Cu ajutorul unor tehnici moderne de imagistică și al datelor seismice, cercetătorii au observat că această zonă începe să se rupă.
Folosind imagistica prin reflexie seismică, asemănătoare unei ecografii a interiorului Pământului, împreună cu înregistrări detaliate ale cutremurelor, echipa a descoperit că placa nu doar coboară, ci se și fisurează activ.
Experimentul din 2021
Datele provin din experimentul CASIE21, desfășurat în 2021 la bordul navei de cercetare Marcus G. Langseth. Proiectul a fost coordonat de Suzanne Carbotte, de la Lamont-Doherty Earth Observatory, împreună cu cercetătoarea Anne Bécel.
Cercetătorii au trimis unde sonore în fundul oceanului și au analizat ecourile captate de o rețea de senzori subacvatici întinsă pe 15 kilometri. Astfel au obținut imagini foarte detaliate ale fisurilor și defectelor din adâncuri, care arată clar zone unde placa începe să se rupă.
Potrivit lui Shuck, este pentru prima dată când se poate observa atât de clar o zonă de subducție „în timp ce moare”. Procesul nu are loc brusc, ci treptat: placa se fragmentează în bucăți mai mici, formând microplăci și noi limite tectonice.
Falii uriașe și zone „tăcute”
Cercetătorii au identificat mai multe rupturi majore în placa Juan de Fuca, inclusiv o falie unde placa a coborât cu aproximativ 5 kilometri. Datele despre cutremure confirmă imaginea: pe o ruptură de circa 75 km, unele segmente sunt active seismic, în timp ce altele sunt surprinzător de liniștite.
Aceste zone „tăcute” indică faptul că anumite porțiuni s-au desprins deja complet, iar odată separate, nu mai produc cutremure, deoarece rocile nu mai sunt conectate.
Un proces lent, în etape
Studiul arată că zonele de subducție nu dispar dintr-o dată. Ele se opresc treptat, printr-un proces fragmentat, în care diferite porțiuni ale plăcii se rup în timp.
Pe măsură ce bucăți din ce în ce mai mici se desprind, forța care trage placa în jos slăbește. Odată cu trecerea timpului, această pierdere de „impuls” poate duce la oprirea completă a subducției.
Acest tip de destrămare explică și unele mistere geologice din alte regiuni. De exemplu, în apropiere de Baja California, există fragmente ale vechii plăci Farallon, rămase sub formă de microplăci. Mult timp s-a bănuit că provin din zone de subducție „pe moarte”, iar noile observații sugerează că acestea s-au fragmentat în același mod lent.
Ce înseamnă pentru cutremure
Cercetătorii analizează acum dacă aceste rupturi influențează modul în care se produc viitoarele cutremure. O întrebare importantă este dacă o ruptură majoră poate traversa aceste fisuri sau dacă ele modifică propagarea energiei seismice.
Deocamdată, riscul general din regiunea Cascadia nu se schimbă semnificativ: zona rămâne capabilă să producă cutremure foarte puternice și tsunami. Totuși, includerea acestor descoperiri în modele va ajuta la o înțelegere mai precisă a hazardului seismic din nord-vestul Pacificului.
Ştiri video recomandate
