Antena 3 CNN Life Știinţă Se anunţă veri din ce în ce mai fierbinţi în următorii 60 de ani

Se anunţă veri din ce în ce mai fierbinţi în următorii 60 de ani

Se anunţă veri din ce în ce mai fierbinţi în următorii 60 de ani
Sursa foto: Foto: Antena 3
09 Iun 2011   •   15:44
Ţările din emisfera nordică (Europa, China şi America de Nord), precum şi cele din regiunea tropicelor se vor confrunta cu temperaturi extreme pe perioada verilor, în următorii 20 până la 60 de ani, dacă emisiile de gaze cu efect de seră vor continua să crească, scrie Green Report.


Datele prezentate fac parte dintr-un studiu elaborat de o echipă de cercetatori ai Universităţii Stanford şi care va fi publicat la sfârşitul lunii iunie în publicaţia Climate Change.

„Conform estimărilor noastre, regiuni întregi ale globului se vor încălzi atât de repede încât la mijlocul acestui secol chiar şi cele mai răcoroase veri vor fi mai calde decât cele mai caniculare veri din ultimii 50 de ani”, a declarat coordonatorul studiului, Noah Diffenbaugh, cercetător al Universităţii Stanford.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi GreenReport.ro


×
Subiecte în articol: Green Report căldură
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close