Cu aproximativ 125 de milioane de ani în urmă, într-o Thailanda preistorică acoperită de râuri și zone mlăștinoase, un prădător uriaș mai lung decât o camionetă cutreiera malurile în căutare de hrană. Era un dinozaur carnivor care se hrănea în principal cu pești, iar moartea lui lângă un râu, în Cretacic, a devenit azi o sursă extraordinară de informații pentru oamenii de știință. Fosilele sale îi ajută acum pe cercetători să înțeleagă mai bine una dintre cele mai enigmatice familii de dinozauri descoperite în Asia: spinosauridele, scrie Live Science.
Rămășițele acestui dinozaur, care măsura în jur de 7–8 metri lungime, includ fragmente de coloană vertebrală, pelvis și coadă și sunt considerate unul dintre cele mai complete exemplare de spinosaurid descoperite vreodată în Asia. Iar asta contează enorm, pentru că multe dintre fosilele din această regiune sunt de obicei incomplete.
Spinosauridele erau dinozauri care nu semănau deloc cu imaginea clasică a „uriașilor feroce” din filmele cu dinozauri. Mergeau pe două picioare, aveau boturi lungi, alungite, dinți asemănători celor de crocodil și, în cazul multor specii, o structură impresionantă ca o „pânză” pe spate.
Specimenul din Thailanda, descoperit pentru prima dată în 2004, pare să aparțină subfamiliei Spinosaurinae, aceeași ramură evolutivă din care făcea parte și Spinosaurus – considerat cel mai lung dinozaur carnivor cunoscut, un posibil prădător înotător din Africa de Nord, care putea ajunge până la 15 metri.
„Această descoperire din Thailanda ne ajută să înțelegem mai bine cum arătau spinosaurinele și cum au evoluat în Asia”, spune Adun Samathi, profesor asociat la Walai Rukhavej Botanical Research Institute și Universitatea Mahasarakham din Thailanda, într-un mesaj pentru Live Science. El adaugă că fosilele „arată, de asemenea, că diversitatea dinozaurilor din Asia de Sud-Est era mai bogată decât se credea până acum și ne extind înțelegerea despre felul în care acești prădători neobișnuiți, care se hrăneau cu pești, erau răspândiți în lume”.
Rezultatele au fost prezentate pe 12 noiembrie, la reuniunea anuală a Society of Vertebrate Paleontology 2025, la Birmingham, în Marea Britanie. Studiul nu a fost încă publicat oficial într-o revistă științifică, pentru că urmează procesul de evaluare academică.
Deocamdată, dinozaurul nu are un nume științific oficial, însă cercetătorii i-au dat deja un nume de lucru: „spinosauridul Sam Ran”, după zona Sam Ran, din formațiunea de roci Khok Kruat, în nord-estul Thailandei, unde a fost găsit. Samathi a studiat specimenul inclusiv în cadrul tezei sale de doctorat, iar în toți acești ani mai multe echipe de cercetători au lucrat pe acest material.
Identificarea ca spinosaurid a fost relativ rapidă, pentru că dinozaurul prezintă trăsături clare ale grupului: vertebre cervicale lungi și spini osoși înalți pe vertebrele din zona spatelui.
În același timp însă, specimenul are caracteristici care îl diferențiază de speciile deja cunoscute. Spinii săi sunt mai scurți decât cei ai lui Spinosaurus, dar mai „late”, mai rotunjite, în stil de „paletă”, decât cei ai speciei Ichthyovenator, descoperită în Laos, țară care se învecinează cu Thailanda.