Antena 3 CNN Life Tatăl lui Britney Spears a acceptat să renunţe la tutelă, după 13 ani: "A strâns milioane de dolari de pe urma fiicei sale"

Tatăl lui Britney Spears a acceptat să renunţe la tutelă, după 13 ani: "A strâns milioane de dolari de pe urma fiicei sale"

Tatăl cântăreţei Britney Spears, Jamie Spears, a fost de acord să renunţe la rolul de tutore. Este o victorie importantă pentru cântăreaţa care timp de 13 ani s-a aflat sub tutela tatălui ei, în urma unei decizii judecătoreşti din 2008.

Tatăl lui Britney Spears a acceptat să renunţe la tutelă, după 13 ani: "A strâns milioane de dolari de pe urma fiicei sale"
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Aug 2021   •   18:02

Tatăl pop-star-ului a depus joi răspunsul în faţa Curţii superioare din Los Angeles privind cererea lui Britney Spears de a-i retrage funcţia.

Dacă, în primă fază, avocatul lui Jamie Spears a asigurat că "nu există niciun motiv pentru a-l retrage din această funcţie", lupta publică în care s-a angajat interpreta l-a determinat să ia hotărârea.  

"Este foarte discutabil dacă o schimbare de tutore în acest moment ar fi în interesul doamnei Spears. Chiar dacă domnul Spears este atacat nejustificat, el nu crede că o luptă publică privind tutela cu fiica sa este în interesul ei. El va colabora cu Curtea şi cu avocatul fiicei sale pentru a pregăti o tranziţie uşoară în cadrul tutelei", a spus avocatul.  

"A strâns milioane de dolari de pe urma fiicei sale"

Avocatul lui Britney Spears, Mathew Rosengart, a salutat anunţul într-un comunicat. "Suntem fericiţi că domnul Spears şi avocatul său au admis astăzi într-un document juridic că trebuie să se retragă. S-a făcut dreptate pentru Britney", a spus el.  

Avocatul promite "să continue ancheta asupra comportamentului domnului Spears şi al altora în aceşti ultimi 13 ani, timp în care a strâns milioane de dolari de pe urma fiicei sale". 

Cântăreaţa declarase recent că nu va mai cânta pe scenă atât timp cât se va afla sub tutela acestuia din urmă. 

 

×
Subiecte în articol: Britney Spears tutela tutore tatal
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close