Antena 3 CNN Life Timp liber Film Premiile Oscar 2026: "One Battle After Another", desemnat cel mai bun film. Michael B. Jordan şi Jessie Buckley, cei mai buni actori

Premiile Oscar 2026: "One Battle After Another", desemnat cel mai bun film. Michael B. Jordan şi Jessie Buckley, cei mai buni actori

G.M.
3 minute de citit Publicat la 07:36 16 Mar 2026 Modificat la 09:05 16 Mar 2026
echipa
Thrillerul "One Battle After Another" a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film. FOTO: Profimedia Images

Thrillerul "One Battle After Another" a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film, obţinând în total şase trofee la gala desfăşurată duminică seara (luni dimineaţa ora României). Actorul Michael B. Jordan a câştigat primul său Oscar, fiind desemnat cel mai bun actor pentru dublul rol din filmul "Sinners", iar Jessie Buckley a obţinut premiul pentru cea mai bună actriţă pentru interpretarea din drama "Hamnet".

Regizorul Paul Thomas Anderson a câştigat duminică Oscarul pentru regie pentru filmul "One Battle After Another", un film de acţiune neconvenţional despre un fost revoluţionar care porneşte într-o cursă contra cronometru pentru a-şi salva fiica răpită, relatează Reuters.
Inspirat din romanul "Vineland" al scriitorului Thomas Pynchon, filmul abordează teme sensibile precum imigraţia, relaţiile rasiale şi influenţa politică disproporţionată a miliardarilor.

În distribuţie se regăsesc Leonardo DiCaprio, Sean Penn, Benicio del Toro şi Teyana Taylor, toţi nominalizaţi pentru interpretările lor.
Anderson, în vârstă de 55 de ani - cunoscut de fani şi sub iniţialele PTA - şi-a construit o carieră rară la Hollywood, realizând filme în afara mainstreamului comercial, care reuşesc totuşi să devină succese de box-office. "One Battle After Another" este cel mai scump film al său de până acum, dar şi cel mai profitabil, cu încasări de peste 200 de milioane de dolari la nivel mondial.

"Sinners", care avusese cele mai multe nominalizări, a încheiat seara cu patru premii, între care trofeul pentru cel mai bun actor, câştigat de Michael B. Jordan, care a interpretat dublul rol al fraţilor gemeni Smoke şi Stack.

Jessie Buckley a intrat în istorie la premiile Oscar, fiind prima actriţă irlandeză care a câştigat premiul la categoria Cea mai bună actriţă. Ea face o performanţă  în „Hamnet”.

„Este cu adevărat ceva extraordinar”, a spus Buckley emoţionată pe scenă. În timpul discursului său, Buckley le-a mulţumit „femeilor incredibile” nominalizate la această categorie, precum şi celor dragi.

Michael B. Jordan a primit ropote de aplauze la anunţul premiului pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea sa din „Sinners”. 

 „Sentimental Value”, regizat de Joachim Trier, a câştigat premiul Oscar la categoria Cel mai bun lungmetraj internaţional.

Javier Bardem a declarat „nu războiului şi eliberării Palestinei”, primind aplauze uriaşe din partea tuturor celor prezenţi în sală.

Autumn Durald Arkapaw este prima femeie care câştigă un Oscar la categoria Cea mai bună imagine. Ea a fost premiată pentru „Sinners”

- Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action a avut ca rezultat un eveniment foarte rar: doi câştigători la o categorie.

Kumail Nanjiani, care a prezentat premiul, cu o privire uluită, a gestionat cu abilitate situaţia aproape fără precedent când a deschis plicul şi a declarat: „E egalitate. Nu glumesc. De fapt, e egalitate. Aşa că toată lumea se calmează. Vom trece peste asta. Concentrează-te”. 

În mijlocul murmurului de surpriză din mulţime, Nanjiani a explicat că va anunţa un câştigător, care va urca pe scenă şi îşi va primi premiul, iar apoi va desemna un al doilea câştigător.

Câştigătorii au fost: „The Singers” (Netflix); Sam A. Davis şi Jack Piatt şi „Two People Exchanging Saliva” (Canal+/The New Yorker); Alexandre Singh şi Natalie Musteaţă. „Mulţumesc Academiei pentru susţinerea unui film ciudat şi queer, realizat în majoritate de femei”, a spus Musteaţă, producătoare de origine română.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close