Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Untold 2026 va avea loc în perioada 6-9 august, la Cluj-Napoca. Se fac înscrieri la a doua rundă de vânzare a abonamentelor

Untold 2026 va avea loc în perioada 6-9 august, la Cluj-Napoca. Se fac înscrieri la a doua rundă de vânzare a abonamentelor

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 11:45 25 Sep 2025 Modificat la 11:45 25 Sep 2025
untold festival arena cluj napoca festival muzica romania
UNTOLD ONE va fi ediţia din 2026 a cunoscutului festival, între 6 şi 9 august 2026 la Cluj-Napoca. Sursa foto: Facebook/ UNTOLD

UNTOLD ONE este conceptul sub care va fi organizată ediţia din 2026 şi marchează începutul unei noi decade care promite să fie una cum nu s-a mai văzut până acum. Între 6 şi 9 august 2026, Cluj-Napoca devine din nou capitala globală a muzicii.

Votat pentru al doilea an consecutiv pe locul 3 în lume în topul celor mai mari festivaluri, UNTOLD intră într-o nouă etapă a evoluţiei sale. UNTOLD ONE înseamnă mai multe genuri muzicale: EDM, House, Techno, Trap, Rap, Pop, Live Acts. La UNTOLD ONE fanii festivalului vor avea parte de poveşti imersive care îi vor purta în alte lumi, de superstaruri globale, cu show-uri unice create special pentru ediţia de anul viitor, şi de legende româneşti care îşi vor împărtăşi magia cu întreaga lume.

Bilete la Untold 2026: Când este a doua rundă de vânzare a abonamentelor

Cei care încă nu şi-au achiziţionat încă un abonament pentru ediţia de anul viitor a festivalului UNTOLD trebuie să se înregistreze pe untold.com până pe 6 octombrie, când se va pune în vânzare a doua rundă de abonamente pentru ediţia din 2026.

Doar cei care s-au înregistrat pe untold.com vor putea achiziţiona aceste abonamente la preţuri speciale.

Ediţia aniversară UNTOLD X din 2025 a scris istorie: peste 470.000 de fani au transformat Clujul într-o capitală globală a muzicii, cu show-uri exclusive şi producţii spectaculoase prezentate de artişti precum Post Malone, Metro Boomin, Armin van Buuren, Don Diablo, Alok şi Martin Garrix.

În 2025, UNTOLD şi-a consolidat poziţia în Top 3 Festivaluri globale, alături de Tomorrowland (Belgia) şi Ultra Music (Miami), devenind ambasadorul României pe scena internaţională a marilor evenimente.

În 2026, UNTOLD ONE va duce promisiunea mai departe: premiere internaţionale, show-uri unicat, producţii vizuale impresionante, artificii, drone şi lasere ce vor redefini spectaculosul.

Zece ani de Untold Festival

Din 2015 până azi, UNTOLD a crescut de la 240.000 de fani la peste 470.000, aducând pentru prima dată în România superstaruri precum Avicii, Imagine Dragons, Post Malone, Sam Smith, Robbie Williams, Lenny Kravitz, The Chainsmokers, Ellie Goulding, Bebe Rexha, J Balvin, Burna Boy, precum şi cei mai mari DJ ai lumii: David Guetta, Swedish House Mafia, Martin Garrix, Kygo, Armin van Buuren, Marshmello, Tiesto, Hardwell, Alok, Fisher şi mulţi alţii.

Scena Galaxy, templul techno al festivalului, a găzduit în fiecare an artişti iconici ai culturii underground: Charlotte de Witte, Amelie Lens, Carl Cox, Black Coffee, Boris Brejcha, Solomun, Tale of Us, Paul Kalkbrenner, Dom Dolla, ARTBAT, alături de alte nume legendare care au scris istoria UNTOLD.

UNTOLD ONE va avea loc între 6-9 august 2026, în Cluj-Napoca. Fanii trebuie să se înregistreze pe untold.com pentru a putea achiziţiona abonamentele care vor fi puse în vânzare pe data de 6 octombrie 2025.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close