Tom Holland a confirmat că este căsătorit cu Zendaya după mai multe luni de speculații referitoare la nunta celor doi actori, informează DPA și PA Media.
Colegi de distribuție în pelicula „Spider Man” cei doi actori sunt într-o relație de aproape un deceniu, iar în urmă cu câteva luni actrița a fost văzută purtând ceea ce părea o verighetă din aur.
Cei doi actori vorbesc foarte rar despre relația lor și nu au oferit până acum lămuriri despre zvonurile referitoare la căsătorie.
Cu toate acestea, Holland, în vârstă de 30 de ani, a oferit acum detalii despre eveniment și a confirmat că a avut loc.
După ce o serie de imagini generate cu AI înfățișându-i pe cei doi la propria nuntă au devenit virale, chiar și rude apropiate au fost păcălite de imagini și au crezut că nu au fost invitate la ceremonie.
Într-un interviu pentru revista Esquire, Holland a fost întrebat cum de bunica lui a crezut, în mod eronat, că nu a fost inclusă pe lista invitaților.
Când a fost întrebat dacă a fost nevoit să explice că fotografiile sunt false și altor membri de familie, actorul a spus: „Nu, pentru că au fost cu toții acolo”.
„Doar atât vă spun pe subiectul ăsta”, a adăugat el.
Vorbind despre soția sa, Holland a făcut o referire rară la relația lor.
„Munca noastră poate fi destul de stresantă și atunci e plăcut să ai o relație solidă, care să treacă testul timpului”, a spus el.
„Ne putem sprijini unul pe celălalt așa cum doar noi putem, pentru că doar noi înțelegem cu adevărat cum este să trăiești viața asta și cred că este un privilegiu pentru că nu înțeleg cum aș putea avea ceva asemănător cu altcineva”.
„Mi-am găsit perechea. Ea este cel mai bun prieten al meu și sunt cel mai fericit când sunt cu ea, dar în același timp nu m-am mai simțit niciodată atât de sprijinit și în siguranță. Punct”, a mai spus actorul.
Cei doi actori și-au ținut relația departe de ochii lumii, dar au confirmat că sunt împreună în noiembrie 2021 și s-au logodit anul trecut.