Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare nowcasting Cod roșu de furtună, valabilă în municipiul București și în județul Ilfov. Potrivit meteorologilor, sunt anunțate ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert.
Update 17:14. Pompierii ISU București-Ilfov, intervenții multiple după furtună: copaci și un stâlp căzute în Capitală
Ca urmare a fenomenelor meteorologice, pompierii ISU București-Ilfov intervin în mai multe locații din Capitală, unde vântul puternic a doborât copaci și un stâlp.
Echipajele acționează în următoarele puncte:
- Șoseaua Fundeni intersecție cu Șoseaua Morarilor – stâlp căzut;
- Strada Trotușului intersecție cu Strada Volga – copac căzut pe carosabil;
- Strada Dreptății – copac căzut peste un autoturism;
- Strada Alunului – copac căzut peste firele de curent.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite deplasările în zonele afectate, să nu se adăpostească sub copaci și să păstreze distanța față de cablurile electrice căzute la sol, care pot fi periculoase.
Update 16.40: Meteorologii au extins Codul Roșu de furtună și pentru județul Ilfov.
Județul Ilfov: Se vor semnala vânt puternic, rafale de peste 90 km/h, averse torențiale (25...40 l/mp), grindină de mici și medii dimensiuni (1...3 cm) frecvente descărcări electrice.
Avertizarea este valabilă în intervalul orar 16:35 - 17:30.
Update 16.30: ANM a emis o nouă avertizare Cod roșu de furtună pentru municipiul București.
Cod roșu: În zona: Municipiul București:
Se vor semnala vânt puternic, rafale de peste 90 km/h, averse torențiale, grindină de mici dimensiuni (1...3 cm) frecvente descărcări electrice.
Avertizarea este valabilă în intervalul orar 16:32 - 17:30.
![]()
-----------------------------------------------------------------------------------
În municipiul Bucureşti se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale 70...80 km/h), grindină de mici și medii dimensiuni (2...3 cm).
Avertizarea este valabilă în intervalul orar 16:13 - 17:00.
În județul Ilfov, se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale 70...80 km/h), grindină de medii dimensiunii (2...3 cm).
Avertizarea este valabilă în intervalul orar 16:15 - 17:00.