Antena 3 CNN Actualitate Alertă METEO! 9 județe sub cod portocaliu de vreme rea

Alertă METEO! 9 județe sub cod portocaliu de vreme rea

Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru 9 județe, în vigoare luni între orele 14.00 - 19.00. Alte județe sunt sub cod galben.

Alertă METEO! 9 județe sub cod portocaliu de vreme rea
Sursa foto: pixabay
de Laura Dinu    |    29 Iun 2020   •   11:40

Astfel, în judeţele Bacãu, Vrancea, Buzãu, Covasna şi zona montanã a judeţelor Prahova, Braşov, Harghita, Neamţ şi Suceava vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificãri puternice ale vântului, vijelii, descãrcãri electrice şi grindinã. Se vor acumula cantitãţi de apã de peste 30 l/mp şi pe arii restrânse 50...60 l/mp.

Pe de altă parte, atenționarea cod galben este în vigoare luni, 29 iunie, între orele 12:00 – 19:00.

În intervalul menţionat, local în zona de munte, în Moldova, Transilvania, nordul Munteniei şi al Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã temporar accentuatã, ce se va manifesta prin frecvente descãrcãri electrice, averse torenţiale, grindinã şi vijelii. Cantitãţile de apã vor depãşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp.

În urmãtoarele zile disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi.

Un alt cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată va fi valabil de luni 29 iunie, ora 19:00 până pe 30 iunie, ora 02:00.

În intervalul menționat, în judeţele Timiş, Arad, Bihor vor fi intervale cu intensificãri puternice ale vântului (rafale de 80...90 km/h), vijelii, frecvente descãrcãri electrice şi grindinã. Pe arii restrânse vor fi averse torenţiale şi se vor acumula cantitãţi de apã de peste 25...35 l/mp.

Al treilea cod portocaliu de instabilitate atmosfericã accentuatã și cantitãţi de apã însemnate este valabil de luni, 29 Jun, ora 19:00, până marți, 30 iunie, ora 10:00. 

În judeţele Satu Mare, Maramureş, Sãlaj, Cluj, Bistriţa Nãsãud, precum şi în zona de munte a judeţului Mureş, vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificãri ale vântului, vijelii, descãrcãri electrice şi grindinã. Se vor acumula cantitãţi de apã de peste 25...40 l/mp şi pe arii restrânse 50...60 l/mp.

×
Subiecte în articol: meteo
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close