Antena 3 CNN Meteo Alertă meteo de vreme severă imediată de la ANM. Harta zonelor vizate de ploi şi vijelii

Alertă meteo de vreme severă imediată de la ANM. Harta zonelor vizate de ploi şi vijelii

Alertă meteo de vreme severă imediată de la ANM. Harta zonelor vizate de ploi şi vijelii, conform specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Alertă meteo de vreme severă imediată de la ANM. Harta zonelor vizate de ploi şi vijelii
Sursa foto: Getty Images
de Alin Tarnovschi    |    11 Iul 2021   •   10:13

Alerta meteo de vreme severă imediată de la ANM este valabilă, astăzi, 11 iulie 2021, în intervalul orar 12.00-23.00.

"În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni și local în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala și în restul Moldovei și Munteniei, dar pe arii mai restrânse.

Disconfortul termic se va menține ridicat, duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare și extindere", se arată într-un comunicat al ANM.

Prognoza meteo 12 iulie - 9 august 2021 de la ANM

Meteorologii anunță că în următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi în creștere în aproape toată țara. Totuși, ploile nu dispar și este posibil să apară în special în regiunile vestice și montane.

În săptămâna 12.07.2021 – 19.07.2021 valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări. În aceeași perioadă va ploua mai mult decât în mod normal în special în vest, sud-vest și la munte, susțin specialiștii.

Apoi, în săptămâna 19.07.2021-26.07.2021, temperaturile medii ale aerului vor fi normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate zonele, dar mai ales la munte.

În săptămâna 26.07.2021-2.08.2021 temperatura medie a aerului va avea valori normale în toată țara.

Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile intracarpatice, dar mai ales în cele nordice și nord-vestice, iar în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 2.08.2021 – 9.08.2021 mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi local excedentare în vest, nord-vest și centru, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

×
Subiecte în articol: meteo vremea ANM
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close