Antena 3 CNN Meteo ANM a emis coduri roșii de furtuni în două județe din țară. HĂRȚI Unde vor fi vijelii de până la 90 km pe oră și grindină

ANM a emis coduri roșii de furtuni în două județe din țară. HĂRȚI Unde vor fi vijelii de până la 90 km pe oră și grindină

G.M.
3 minute de citit Publicat la 10:28 19 Iul 2026 Modificat la 17:09 19 Iul 2026
furtună
Coduri galbene și portocalii de caniculă și furtuni. Sursa foto: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertizări de caniculă și instabilitate atmosferică, valabile duminică și luni. Temperaturile vor urca până la 37 de grade, iar furtunile vor aduce vijelii de până la 90 km pe oră și grindină de mari dimensiuni.

UPDATE 17:08

Cod roșu de averse torențiale și grindină în județele Covasna și Harghita, până la ora 18:00

Un nou cod roșu de vreme severă a fost emis pentru zone din județele Covasna și Harghita, valabil între orele 17:10 și 18:00.

În județul Covasna sunt vizate localitățile Târgu Secuiesc, Sânzieni, Cernat, Turia, Catalina, Bodoc, Micfalău, Bixad, Poian, Malnaș, Estelnic și Dalnic.

În județul Harghita, avertizarea acoperă localitățile Miercurea Ciuc, Bălan, Sândominic, Lunca de Jos, Frumoasa, Lunca de Sus, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Ciceu, Dănești, Mădăraș, Voșlăbeni, Păuleni-Ciuc și Racu.

În intervalul avertizat se vor semnala averse torențiale care vor depăși 15-25 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de dimensiuni mici și medii, între 2 și 5 cm. În zona vizată s-au acumulat deja cantități de apă de peste 60-65 l/mp, ceea ce crește riscul de viituri rapide și inundații.

Populația din localitățile menționate este sfătuită să evite deplasările, să nu se adăpostească sub copaci sau în zone joase expuse acumulărilor de apă și să urmeze indicațiile autorităților pe durata avertizării.

Știrea inițială

Prima atenționare Cod galben este valabilă de duminică, 19 iulie, ora 10.00, până luni, 20 iulie, la aceeași oră.

În Banat, vestul și sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, sudul și local centrul Moldovei, precum și în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor ajunge la 34-37 de grade. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între 20 și 22 de grade.

O a doua avertizare Cod galben este în vigoare duminică, între orele 10.00 și 22.00.

În zonele montane, în cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, precum și în Moldova și Oltenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.

Rafalele vor atinge viteze de 50-70 km/h și, izolat, vor depăși 80 km pe oră. Vor fi și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între unu și patru centimetri. În intervale scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă vor ajunge la 15-30 de litri pe metru pătrat și, izolat, vor depăși 40 de litri pe metru pătrat. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor produce pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Tot duminică, între orele 13.00 și 20.00, va fi în vigoare o avertizare Cod portocaliu pentru jumătatea de nord a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei, precum și pentru Carpații Orientali și Meridionali. În aceste zone, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice frecvente și vijelii puternice, cu rafale de 70-90 km/h.

Meteorologii avertizează că va cădea grindină de dimensiuni medii și posibil mari, cu diametrul cuprins între doi și cinci centimetri. În intervale scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 25-40 de litri pe metru pătrat și, pe arii restrânse, vor depăși 50-60 de litri pe metru pătrat.

O altă atenționare Cod galben va fi valabilă de duminică, ora 22.00, până luni, 20 iulie, ora 10.00.

În noaptea de duminică spre luni, furtunile vor afecta Maramureșul, Crișana, Banatul, vestul și nordul Transilvaniei și nord-vestul Olteniei.

Vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu rafale de 50-70 km/h, averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între unu și trei centimetri.

În intervale de una până la trei ore se vor acumula 15-20 de litri de apă pe metru pătrat și, izolat, peste 30 de litri pe metru pătrat.

Pentru intervalul 20 iulie, ora 10.00-21 iulie, ora 10.00, meteorologii au emis o nouă atenționare Cod galben de caniculă.

Luni, temperaturile ridicate și disconfortul termic vor persista în sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei. Indicele temperatură-umezeală va depăși din nou pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi de 34-35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime cuprinse în general între 19 și 20 de grade.

Ultima atenționare Cod galben este valabilă luni, 20 iulie, între orele 10.00 și 22.00.

În cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, nordul, centrul și estul Munteniei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze de 50-70 km/h și, izolat, de peste 80 km/h. Va cădea și grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între unu și patru centimetri.

În intervale scurte, de una până la trei ore, cantitățile de apă vor ajunge la 20-30 de litri pe metru pătrat și, izolat, vor depăși 40-50 de litri pe metru pătrat.

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close