ACORD la Cotroceni pentru Legea Big Brother

de M.Z.    |    06 Mai 2015   •   11:12
ACORD la Cotroceni pentru Legea Big Brother Foto: www.presidency.ro

Update 11.12 - Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii partidelor politice s-au încheiat şi s-a ajuns la un consens în ce priveşte Legea 506 din 2004, cunoscută ca şi legea Big Brother. Mai exact, este vorba despre cadrul juridic privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. 
 
Ei au semnat un proiect care urmează să ajungă în Parlament, act ce va oferi garanţii suplimentare şi va înlătura orice urmă de abuz şi, de asemenea, va proteja datele persoanele.

"Discuţiile au pornit de la premisa îmbunătăţirii cadrului normativ pentru a pune în acord nevoia de securitate cu apărarea drepturilor şi libertăţilor individului. Cu această ocazie, liderii partidelor politice au semnat o iniţiativă legislativă parlamentară de modificare şi completare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. (...)
 
Proiectul convenit astăzi urmăreşte să ofere garanţii suplimentare pentru protejarea datelor personale şi a dreptului la viaţă privată şi să aducă o serie de clarificări pentru a elimina riscurile de abuz. Astfel, accesarea datelor cu caracter personal poate fi realizată doar într-un cadru precis delimitat, de către instanţa de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Acest principiu a fost cerut şi de către reprezentanţi ai societăţii civile şi împărtăşit de toţi actorii implicaţi", se arată în comunicatul Administraţiei prezidenţiale.
 
Parlamentul va dezbate proiectul şi apoi îl va vota.

____________________________

Ştirea iniţială 08.28

Klaus Iohannis îi cheamă din nou la Cotroceni pe liderii partidelor politice. Preşedintele vrea să discute cu aceştia despre legea Big Brother.

Curtea Constituţională a decis, în ianuarie, că legea securităţii cibernetice este neconstituţională în ansamblul ei. 
 
Judecătorii au motivat că legea respectivă are numeroase deficienţe şi nu respectă procedura legislativă, prin lipsa avizului CSAT. În urma deciziei CCR, preşedintele Klaus Iohannis a cerut rediscutarea respectivelor acte normative în Parlament. 
 
Aceasta este cea de-a patra rundă de consultări pe care preşedintele Klaus Iohannis o are cu partidele parlamentare de la începutul anului. 

Parteneri
x close