"Acesta este un stat în care un ministru, un prieten de-al dumneavoastră insultă milioane de români pentru că au o singură vină: aceea că nu sunt votanţi ai PSD." a declarat Alina Gorghiu.
Aceasta a cerut scuze pentru că l-a susţinut pe Victor Ponta în trecut. "Din păcate pentru noi toţi nu mai are legitimitate morală pentru că a fost invest de o altă majoritate decât cea din prezent. Simt nevoia să cer scuze. A fost o greşeală să avem încredere în Victor Ponta. Eu le cer scuze, le cer scuze pentru că v-am ajutat să deveniţi ce sunteţi astăzi." a spus co-preşedinta PNL.
"Fac un apel la parlamentarii puterii de a se comporta ca nişte oameni responsabili nu ca nişte oi închise în staul. Acest apel nu este al meu, este al lui Victor Ponta la moţiunea din 2007."