Antena 3 CNN Politică Antonescu: Nu ne permitem ca USL să se rupă

Antonescu: Nu ne permitem ca USL să se rupă

Antonescu: Nu ne permitem ca USL să se rupă
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    01 Apr 2013   •   16:11

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, luni după-amiază, cu preşedintele Senatului Crin Antonescu. Discuţiile dintre cei doi au avut loc la biroul liderului PNL de la Senat.

UPDATE 17:00- Premierul Victor Ponta a declarat, luni după-amiază, după întâlnirea cu Crin Antonescu, că "USL o să mai treacă în viitor şi prin alte momente dificile şi tot nu se va rupe".

UPDATE 16:00- "Discutăm foarte liniştiţi despre revizuirea Constituţiei. Nu discutăm despre ruperea USL, USL nu se rupe", a declarat Crin Antonescu.

"Ponta nu a fost agresiv cu PNL(...). Nu există riscul unei ruperi în USL", a punctat preşedintele Senatului.

"Nu sunt în discuţie teme politice de felul relaţiilor din USL, nu se discută despre procurori, nu se discută şi nu se rupe nimic. Această întâlnire era programată împreună cu premierul şi cu domnul Pârvulescu de acum o săptămână şi o desfăşurăm în modul cel mai liniştit", a mai spus Antonescu.

După ce a răspuns la întrebările jurnaliştilor, liderul PNL a revenit în biroul său pentru a continua discuţiile cu premierul Ponta.


Întâlnirea era programată şi are ca temă revizuirea legii fundamentale.

Parlamentul nu are activitate luni, deoarece credincioşii catolici sărbătoresc Paştele.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a fost şi va fi întotdeauna solidar cu liberalii şi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, deşi nu beneficiază mereu de aceeaşi solidaritate, arătând că el niciodată nu se spală pe mâini ca Pilat din Pont şi că îşi asumă deciziile luate.

În plus,  Ponta a mai declarat că va face nominalizările pentru conducerea Parchetului General şi a DNA după ce va discuta cu CSM şi cu preşedintele Traian Băsescu, el arătând că nu va face nominalizări care ar putea fi ulterior respinse de CSM sau de şeful statului.


×
Subiecte în articol: Victor Ponta Antonescu USL Victor Ponta USL
Parteneri
Cod Galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. 17 județe vizate
x close