Antena 3 CNN Politică Cătălin Cîrstoiu, subtil la adresa rivalilor: "Eu aș reprezenta cu onoare Bucureștiul"

Cătălin Cîrstoiu, subtil la adresa rivalilor: "Eu aș reprezenta cu onoare Bucureștiul"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:40 20 Mar 2024 Modificat la 22:40 20 Mar 2024

Cristian Piedone spune despre Cătălin Cîrstoiu că a venit între mama și tata, între Ciolacu și Ciucă și că primăria nu se conduce cu mănuși chirurgicale

"Nu vreau să comentez sau să ascult astfel de lucruri. Eu nu cred că Bucureștiul din 2024 își dorește astfel de abordări. Bucureștenii sunt oameni frumoși care merită altceva. Cetățenii acestui oraș au acces la informații. Nu cred că acest electorat poate să suporte o asemenea abordare. 

Eu, ca cetățean, merg prin piețe, merg în parcuri, duc copilul cu tramvaiul și metroul. Trebuie să conștientizăm că este timpul unei resetări. Eu aș reprezenta cu onoare Bucureștiul.

Vor fi foarte multe axe prin care Capitala va putea să obțină foarte multe fonduri europene. Acum zece ani, la Spitalul Universitar am avut un proiect pe fonduri norvegiene. Acest proiect a adus în spital o aparatură care a dat șansa multor femei să dea naștere la copii.

Asta trebuie să aibă Capitala, un parteneriat între oameni, instituții și fonduri", a declarat Cătălin Cîrstoiu. 

Întrebat când va deveni membru de partid, Cătălin Cîrstoiu a avut un răspuns scurt. 

"Nu se știe. Eu sunt un membru exponent care candidează la primăria Capitalei susținut de cele două mari partide, PSD și PNL", a precizat acesta. 

Interviul întreg cu Cătălin Cîrstoiu poate fi vizionat aici 

 

×
Parteneri
x close