Antena 3 CNN Politică Cozmâncă, reactivat: Grupul Geoană a făcut din PSD un partid de mâna a doua şi riscă soarta PNţCD

Cozmâncă, reactivat: Grupul Geoană a făcut din PSD un partid de mâna a doua şi riscă soarta PNţCD

Cozmâncă, reactivat: Grupul Geoană a făcut din PSD un partid de mâna a doua şi riscă soarta PNţCD
Sursa foto: Octav Cozmâncã
22 Ian 2010   •   12:35

Fostul lider social-democrat Octav Cozmâncă a transmis, vineri, o nouă scrisoare conducerii PSD, în care critică dezastrul total spre care se îndreaptă partidul cu grupul Geoană la cârma sa. În opinia fostului strateg de campanie, PSD a fost retragradat din poziţia de lider în cea de secund, riscă căderea pe locul trei şi pe termen mai lung chiar să aibă traseul politic al PNţCD.
Adresată Comitetului Executiv Naţional al PSD, preşedintelui de onoare al partidului, Ion Iliescu şi preşedintelui CN al PSD, Adrian Năstase, epistola lui Cozmâncă cere demisia actualei conduceri ca o cale de prevenire a căderii pe această pantă descendentă.
Cozmâncă invocă rezultatul alegerilor prezidenţiale care au confirmat, spune el, analiza critică pe care a făcut-o actualei conduceri a PSD şi calităţilor candidatului partidului, în scrisoarea adresată membrilor PSD în septembrie 2009.
Fostul lider social-democrat subliniază că PSD a pierdut, din aprilie 2005 până în prezent, toate cele şase scrutinuri electorale sub conducerea "înţeleaptă" a lui Geoană şi a grupului său de "aplaudaci, de extratereştri, de aroganţi şi suficienţi".
Fostul social-democrat reia acuzaţiile la adresa preşedintelui PSD, Mircea Geoană şi prognozează că PSD se îndreaptă către un dezastru total, riscând să aibă, în scurt timp, soarta PNŢCD.
"Mă mir că, după cinci ani, foşti colegi de bună credinţă se complac în această mocirlă politică a lui Geoană şi a grupului său de incompetenţi şi profitori", scrie Cozmîncă.
El ia în derâdere şi unele din preocupările actuale ale unor lideri de partid: extratereştri, fenomene paranormale, flacăra violetă, total diferite de agenda reală a ţării care se confruntă cu probleme legate de sărăcie, disponibilzări masive, buget total necorespunzător pentru învăţământ, sănătate, agricultură şi armată, cu disoluţia unor autorităţi ale statului de drept sau cu izolarea internaţională.
"Grupul Geoană a dus Partidul Social Democrat de la poziţia de lider în viaţa politică românească, de la crearea sa în 1992 până în 2005, la un partid de mâna a doua şi chiar cu iminenta tendinţă de locul trei, situaţie constatată şi comentată de analişti politici, de opinia publică şi chiar de mulţi membri ai PSD", mai scrie Cozmâncă.
Actuala conducere a PSD este acuzată de "amatorism, incapacitate, trădare, complicitate cu mafia, cu interlopii, cu oameni de cea mai joasă condiţie morală".

Cozmâncă mai susţine că, din păcate, PSD nu mai este un partid de stânga sau centru-stânga, cum pretind unii ideologi ai formaţiunii politice pentru că este condus de oameni cu concepţii şi mentalităţi de dreapta, iar foarte mulţi dintre liderii centrali şi locali ai PSD au, în dispreţul omului de rând, averi colosale de milioane de euro în ţară sau în străinătate.
"Cu ce moralitate se erijează să-i apere pe cei săraci, pe pensionari, pe salariaţii necăjiţi, pe cei cu mulţi copii, pe ţărani şi muncitori, pe profesori şi personalul sanitar, pe militari şi tineri când au averi nemăsurate, palate şi vile în unele judeţe alese din ţară şi în ţări atractive din Europa şi America? La multe niveluri din PSD totul se tranzacţionează, inclusiv funcţiile; la unii contează doar banii, nu munca, caracterul şi corectitudinea oamenilor", mai arată Octav Cozmâncă.
În scrisoare, el dă asigurări că nu are interese ascunse, cã nu face jocul nimănui şi nici nu vrea să revină în PSD, amintind că în cei 20 de ani în care a activat în partid nu i s-a oferit nimic.
"Eu, Octav Cozmâncă, nu am fost traseist politic, duplicitar, demagog, şarlatan. Nu am jucat la două sau la mai multe capete, nu am trădat cum o fac unii intruşi şi parveniţi din PSD. Mi-am păstrat demnitatea, cinstea şi decenţa unui om normal care îi respectă pe semenii săi", susţine autorul scrisorii.
El îşi exprimă speranţa că Geoană şi coechipierii săi nu vor mai putea face aranjamente ca la Congresul PSD din aprilie 2005 când "fanfaroni politici" au făcut parte din echipa de "trădători", iar roadele se văd acum.
"Vă rog, stimaţi foşti colegi- dacă credeţi cu adevărat în Partidul Social Democrat- să analizaţi cu maximă exigenţă şi responsabilitate destinele partidului, să adoptaţi măsurile absolut necesare pentru a salva social-democraţia din România dar nu prin proceduri paranormale sau aranjamente de culise", scrie Cozmâncă.
El îi atacă şi pe membrii grupului de la Cluj, apreciind că "asemenea politruci vor pierde jalnic în prezent dar mai ales în viitor? dacă vor continua să se angajeze în diverse manevre sau aranjamente, învinuiri reale sau inventate ale unora şi altora.
Cozmâncă le sugerează celor vinovaţi de actuala situaţie politică gravă a PSD să demisioneze din funcţii şi să-i lase pe cei competenţi, vrednici, corecţi şi necompromişi să relanseze partidul.
Fostul lider social-democrat Octav Cozmâncă arăta, în 20 septembrie 2009, în scrisoarea deschisă prin care anunţa că se autosuspendă din PSD, că intenţionează să constituie o Alianţă de stânga în situaţia în care PSD nu va redeveni cea mai importantă forţă politică din România.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: scrisoare PSD grup demisie
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close