Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu, la aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea PNL: Singura sursă legitimă a puterii este cetăţeanul

Crin Antonescu, la aniversarea a 140 de ani de la înfiinţarea PNL: Singura sursă legitimă a puterii este cetăţeanul

<1 minut de citit Publicat la 20:32 20 Mai 2015 Modificat la 20:32 20 Mai 2015
crin antonescu.jpg
Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a ţinut un discurs pe scena Operei Naţionale, acolo unde miercuri au fost sărbătoriţi 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.

"Pretenţia noastră, a tuturor liberalilor de 1990 este aceea de a fi o elită, o elită responsabilă, generoasă, dedicată. Şi elitele, atâta vreme cât sunt elite, sunt prin principiile lor puţin şi deasupra timpului. În ţara memoriei scurte, PNL este singura instituţie care a construit pe durată lungă. Urarea mea la această vârstă este să aveţi în continuare puterea de a crede în aceste valori şi de a le servi. Nu există în istorie democraţie fără Parlament puternic, de a apăra prezumţia de nevinovăţie, pentru că înseamnă statul de drept. De a apăra prin comportament rolul politicianului. De a crede mereu şi până la capăt că singura sursă legitimă, durabilă şi eficientă a puterii este cetăţeanul" a spus Crin Antonescu.

×
x close