Antena 3 CNN Politică Eliminarea imunităţii parlamentare, printre priorităţile PD-L

Eliminarea imunităţii parlamentare, printre priorităţile PD-L

Eliminarea imunităţii parlamentare, printre priorităţile PD-L
Sursa foto: Roberta Anastase
18 Ian 2009   •   12:32

Întâlnirea de la Poiana Braşov dintre parlamentarii PD-L şi conducerea partidului s-a încheiat după ce, timp de două zile democrat-liberalii au stabilit priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare care începe în februarie. Democrat-liberalii au stabilit că prioritatea acestei sesiuni parlamentare o reprezintă modificarea legii electorale, a legii răspunderii ministeriale şi modificarea regulamentelor de funcţionare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Propunerile analizate duminică vor fi discutate ulterior cu partenerii de coaliţie din PSD.
Social-democraţii cred că menţinerea avizului parlamentului pentru trimiterea în judecată a parlamentarilor care au fost şi miniştri îi protejează de posibiliele abuzuri. Juriştii celor două partide vor avea discuţii pentru armonizarea punctelor de vedere. ?Pentru parlamentari nu mai exista din 2003 imunitate pentru cercetare, pentru trimitere în judecată. Este necesar avizul Parlamentului ca un parlamentar să fie arestat pentru acţiunile sale politice", a explicat Victor Ponta.
Liberalii sunt de acord cu propunerea PD-L. Puiu Hasotti este de părere că ?Imunitatea parlamentară este, conform Constituţiei, inexistentă la parlamentari. Este valabilă doar pentru declaraţiile politice, exact ceea ce vrea doamna Anastase. În ceea ce priveşte eliminarea imunităţii parlamentare pentru miniştrii care sunt parlamentari, aici, într-adevăr, trebuie rectificată legea răspunderii ministeriale, chestiune cu care Partidul naţional Liberal nu văd de ce nu ar fi de acord.?
Conservatorii cred că imunitatea parlamentarilor este o falsă problemă ridicată de Traian Băsescu prin intermediul PD-L. Conform Regulamentului celor doua camere, deputaţii şi senatorii beneficiază de imunitate parlamentară. Aceasta are ca scop asigurarea protecţiei acestora împotriva urmărilor judiciare şi garantarea libertăţii de gândire şi acţiune ale acestora.
Alte propuneri legislative vizează materializarea promisiunilor din campania electorală. Printre ele, un proiect care prevede izolarea termică a blocurilor, eliminarea privilegiilor parlamentarilor şi redefinirea conceptului de imunitate parlamentară, în sensul eliminării acesteia, cu excepţia situaţiilor care se referă la declaraţii politice.

Pentru o eficacitate mai mare, conducerea PD-L a hotărât ca lunar parlamentarii şi miniştrii partidului să se întâlnească pentru a discuta pe proiectele Guvernului. Întâlniri periodice vor fi şi cu europarlamentarii partidului.
Antena 3

×
Parteneri
Dr. Voichiţa Lăzureanu dezvăluie alimentele care ne pot trimite la spital de sărbători
x close