Antena 3 CNN Politică Premierul Cîţu a anunţat că va candida la şefia PNL

Premierul Cîţu a anunţat că va candida la şefia PNL

Premierul Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că va candida pentru şefia PNL, la congresul care ar putea avea loc în această toamnă.

Premierul Cîţu a anunţat că va candida la şefia PNL
Sursa foto: Hepta
de Milena Niță    |    13 Feb 2021   •   13:51

Şeful Guvernului a motivat că este vicepreşedintele formaţiunii şi va candida pentru postul de preşedinte, transmiţând că acest guvern nu este unul de scurtă durată.

Astfel, întrebat de presă dacă va candida pentru cea mai mare funcţie din PNL, premierul Florin Cîţu a replicat: "sunt vicepreşedinte, cu toţii ne dorim să candidăm".

Anunţul a fost făcut de premierul Florin Cîţu, sâmbătă, la Palatul Victoria, după vizita pe care a efectuat-o la Bruxelles.

În plus, liberalul a precizat că oamenii nu trebuie să privească actualul Executiv ca pe un guvern care va sta puţin la putere, ci ca pe unul de cursă lungă.

Rareş Bogdan, variante de candidaţi la şefia PNL. "Nu vreau să fiu eu președinte, dar să am un cuvânt de spus"

Până acum se ştia de alte trei nume care ar putea candida la şefia PNL, în afară de cel al lui Cîţu care a anunţat azi.

Trei dintre membrii marcanţi ai PNL ar putea candida la şefia partidului, în toamnă, însă nici alte nume nu sunt excluse, a spus prim-vicepreședintele formaţiunii, Rareș Bogdan, marţi seara, în exclusivitate, la Antena 3.

Europarlamentarul Rareş Bogdan a spus că printre cei care ar putea conduce PNL din toamnă încolo se numără Emil Boc, Ilie Bolojan, dar nu l-a exclus nici pe Ludovic Orban.

De fapt, întrebat dacă actualul primar al Clujului ar putea candida la preşedinţia PNL, Rareş Bogdan a răspuns că oricine ar putea fi un posibil şef al partidului.

Rareş Bogdan: Poate fi și Ludovic Orban candidat, şi Emil Boc, Bolojan

"Poate fi și Ludovic Orban candidat. Poate fi şi Emil Boc, şi oricine, Ilie Bolojan... Pentru a demonstra democrația într-un partid este absolut normal să existe doi sau trei candidați. 

Dacă există un singur candidat, nu prea pare democrație, chiar dacă acel candidat își face o echipă care să reprezinte toate curentele de opinie din partid. Dar asta ține de funcționarea democratică a unui partid", a spus prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, la Antena 3.

 

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close