Antena 3 CNN Politică Kelemen Hunor "a scăpat porumbelul". Adevăratul declanșator al scandalului din coaliție

Kelemen Hunor "a scăpat porumbelul". Adevăratul declanșator al scandalului din coaliție

Hunor Kelemen a vorbit, miercuri, despre criza politică actuală și despre efectele conflictului USR PLUS - PNL asupra guvernării și viitorului României. Potrivit vicepremierului, în condițiile în care s-au aruncat vorbe grele între liderii coaliției, este dificilă pacea.

Kelemen Hunor "a scăpat porumbelul".  Adevăratul declanșator al scandalului din coaliție
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    08 Sep 2021   •   20:10

„Au fost acuzații atât de gratuite și atât de dure, încât mie mi se pare că e greu să refaci această coaliție. Repet, totuși, nu avem alternativă.

Acum suntem în această situație, din păcate. Dincolo de aceste aspecte sunt acele acuzații aruncate în fiecare minut, „ninja pe Facebook”, care nu ajută în niciun fel. Sigur, ar trebui să înțelegem motivul adevărat, eu încă nu cred că știm încă motivul adevărat. Vom afla, poate, peste ani de zile când ne vom apropia de 2024.

Am impresia că e vorba de competiția în anul electoral 2024, fiindcă acolo problemele vor fi foarte concentrate, de la alegerile europarlamentare, până la prezidențiale și probabil că unii se gândesc acum la 2024 (...)

După ce se termină ambele congrese, trebuie să ne așezăm la masă și să facem o încercare de a reface această majoritate. Așa cred eu și sper că se va întâmplă. Dar până atunci să ne oprim cu toții să aruncăm acuzații fără nicio bază reală

(...)

Fiecare trebuie să cedeze ceva, să aibă o altă abordare, asta nu e un lucru extraordinar de mare. Într-o coaliție e nevoie de colaborare permanentă. Indiferent ce coaliție e, există un premier. Vă dau un singur exemplu, exemplul meu din 2014, când am intrat în conflict cu Ponta și nu ne-am înțeles, am discutat mult pe un subiect care pentru mine era important. Am plecat din guvern, când nu te înțelegi cu premierul nu aștepți să plece premierul și să rămâi tu.

Când pui condiții care nu pot fi acceptate de partenerul de coaliție, e clar că nu vrei să mergi mai departe. Probabil că acum, în august, sfârșit de septembrie asta e poziția lor, poate peste trei-patru săptămâni, după congrese, se poate nuanța această poziție și dintr-o parte și din cealaltă”, a spus Hunor Kelemen pentru Digi24.ro.

Parlamentul este convocat, mâine, pentru citirea moțiunii de cenzură, chiar de Ludovic Orban și Anca Dragu

Parlamentul a fost convocat joi pentru a fi citită moțiunea de cenzură.

În urmă cu scurt timp a fost convocată o ședință a plenului reunit pentru mâine, la ora 16:00. 

A fost trimisă o adresă către toți liderii de grupuri parlamentare, semnată atât de Anca Dragu, președinta Senatului, cât și de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. 

În adresă se vorbește și despre decizia Curții Constituționale din 2010, care precizează că demersul moțiunii de cenzură trebuie continuat pentru a ajunge la citirea și dezbaterea acesteia. Potrivit deciziei CCR, împiedicarea acestui demers contravine Constituției României. 

”În conformitate cu Art. 14 și având în vedere prevederile din regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, președinții celor două Camere ale Parlamentului convoacă Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului în data de joi, 9 septembrie 2021, ora 16:00”, se arată în adresă. 

Ludovic Orban: Voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură 

Președintele PNL a citat, marți, dintr-o decizie CCR, potrivit căreia „împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilității Opoziției parlamentare de a cenzura și controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii”.

Hotărârea CCR precizează că moțiunea de cenzură trebuie citită în termen de 5 zile.

„Derularea calendarului moțiunii de cenzură este obligatorie, pentru că nerespectarea procedurii înseamnă încălcarea Constituției. Astăzi (marți – n.r.) voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură”, a spus Ludovic Orban cu doar o zi în urmă. 

×
Subiecte în articol: Kelemen Hunor
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close