Antena 3 CNN Politică Meciuri între social-democraţi: Conţac, acuzat de rivalul Nichita că a dorit funcţii pentru el şi fiul său

Meciuri între social-democraţi: Conţac, acuzat de rivalul Nichita că a dorit funcţii pentru el şi fiul său

Meciuri între social-democraţi: Conţac, acuzat de rivalul Nichita că a dorit funcţii pentru el şi fiul său
Sursa foto: Constantin Contac
17 Feb 2009   •   17:47

Social-democraţii caută să dezamorseze tensiunile interne apărute datorită revocării lui Constantin Conţac de la şefia PSD Botoşani prin acreditarea intereselor şi presiunilor pe care acesta le-a făcut pentru obţinerea de funcţii pentru el şi fiul său. Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita a afirmat, marţi, că fostul lider botoşănean dorea să fie prefect, iar pe fiul său instalat secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Curios este faptul că, potrivit înţelegerilor locale, la nivelul Botoşani, postul de prefect revine democrat-liberalilor, orice pretenţie a social-democraţilor neavând logică.
Vicepreşedintele social-democrat, Gheorghe Nichita a susţinut că unul dintre motivele revocării lui Conţac ţin de modul în care au fost întocmite listele de propuneri ale filialei pentru funcţii la nivel central şi local. În fruntea listei a fost pus chiar Constantin Conţac pentru funcţia de prefect de Botoşani, în timp ce fiul acestuia era nominalizat pentru o funcţie de secretar la Ministerul Transporturilor, ocupând locul doi pe lista organizaţiei botoşănene.
"Atunci când am primit la nivel naţional propunerile PSD Botoşani pentru funcţii, am văzut că domnul Conţac vroia să fie prefect, iar pe fiul lui îl pusese pentru o funcţie de secretar. Ei erau primii pe listă. Vă daţi seama că era destul, nu se putea aşa. (...) La PSD Botoşani trebuie să înceteze domnia 'pumnului în gură', iar organizaţia să fie una deschisă, nu închisă", a declarat Nichita, care a fost mandatat de conducerea centrală cu reorganizarea organizaţiei de Botoşani.
Vicepreşedintele PSD a mai spus că fostul lider al organizaţiei botoşănene va fi supus şi unei analize la nivelul Comisiei naţionale de arbitraj şi integritate morală a partidului. Una din posibilele sancţiuni care ar putea fi aplicate în cazul lui Conţac ar viza interdicţia de a mai candida la alegerile pentru şefia PSD Botoşani, de la sfârşitul lunii aprilie.
Potrivit unor surse din PSD, propunerea de a-l suspenda pe Conţac i-a aparţinut liderului Mircea Geoană, după ce liderul de la Iaşi, Gheorghe Nichita, le-a prezentat colegilor săi extrase din presă în care era atacat de şeful de la Botoşani. Conform presei locale, Nichita a refuzat să numească directori de deconcentrate propuşi de Conţac pe motiv că sunt rudele acestuia. La rândul său, Conţac l-a acuzat pe Nichita că vrea să-şi extindă influenţa în Moldova de Nord.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: prefect revocare PSD functii
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close