Președintele României, Nicușor Dan, a transmis duminică un mesaj de Ziua Internațională a Femeii, destinat româncelor din ţară şi din străinătate, prin care le urează "La mulţi ani" și le mulțumește pentru contribuția lor în familie și comunitate, potrivit Agerpres. El a lăudat curajul și puterea femeilor, amintind însă că nu toate primesc flori și apreciere. Gândurile sale s-au îndreptat în special către mamele singure, victimele violenței domestice, femeile care și-au reclădit viața după relații toxice și bunicile care trăiesc în singurătate. "Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi pentru familiile dumneavoastră", a precizat șeful statului.
În postarea sa de pe Facebook, Nicuşor Dan a subliniat puterea și curajul femeilor, amintind însă că nu toate primesc astăzi flori și apreciere. Gândurile sale s-au îndreptat în mod special către mamele singure, femeile victime ale violenței domestice, cele care au reușit să se desprindă din relații toxice și și-au continuat viața cu demnitate și determinare, precum și către bunicile care trăiesc în singurătate, pe care le-a felicitat pentru curajul și puterea lor.
"La mulți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor! De Ziua Internațională a Femeii, vǎ mulțumesc pentru tot ce faceți pentru familiile dumneavoastră și pentru comunitate. Prea des uitǎm cât de mult vǎ datorǎm, cât de puternice și de curajoase sunteți", a scris președintele României pe contul său oficial de Facebook.
"Din pǎcate însǎ, astǎzi nu toate femeile primesc flori și prețuire. Gândurile mele se îndreaptă mai ales cǎtre mamele singure, cǎtre femeile victime ale violenței domestice, cǎtre acelea care au reușit sǎ se desprindǎ din relații toxice și își continuǎ viața cu demnitate și determinare, cǎtre toate bunicile care trǎiesc în singurǎtate. Va admir pentru curaj și putere!", a mai precizat liderul de la Palatul Cotroceni în postarea de astăzi, când sunt celebrate femeile din întreaga lume.
Nicuşor Dan a adăugat că România mai are multe de făcut pentru a asigura respectul, şanse egale şi protecţie pentru fiecare femeie şi a subliniat că va continua să susţină cu fermitate aceste obiective.