Antena 3 CNN Politică Ministrul Muncii: Am stabilit să devansăm majorarea pensiilor

Ministrul Muncii: Am stabilit să devansăm majorarea pensiilor

1 minut de citit Publicat la 19:07 13 Ian 2019 Modificat la 19:07 13 Ian 2019
Ministrul Muncii: Am stabilit să devansăm majorarea pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit în emisiunea „Subiectiv” despre ce aduce 2019 pentru salariați și pensionari. 

Despre legea pensiilor

„Cine ne comentează, cei care au dat legea, din prima zi au promulgat articole. Eu am făcut un grafic, despre cum au evoluat pensiile. Surpriza a venit din 1 iulie 2017, când am devansat acea indexare cu o majorare mult mai mare decât a fost prevăzut în lege. Pensionarii au primit 1.000 de lei începând din 1 iulie. Dacă am fi continuat cu aceeași măsură a PNL, am fi avut tot 970 de lei valoarea punctului de pensile. La 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie este 1.100 de lei. Colegii noștri din opoziție spun că nu avem bani, dar apoi spun că trebuie să mărim pensiile. Sunt declarații în contradictoriu”, a spus ministrul.

Despre legea salarizării

„Se observă cum am preluat din 2016. În 2022, vrem să ajungem la masa salarială 40,1%. Se observă creștere de la an la an. Încercăm pe cât posibil să continuăm așa cum am promis. Noutatea vine în 2019, unde de la 1 ianuarie, am făcut trei categorii pentru salarii minime, pentru construcții, pentru studii superioare și pentru studii medii. În februarie, vom face la Milano sau Torino, o bursă de lucru pentru românii care lucrează acolo”, a mai explicat ministrul Marius Budăi. 

Ministrul Muncii a mai precizat că salariului minim net va ajunge în 2020 la 317 euro.

Câștigul salarial mediu net în noiembrie 2018 față de noiembrie 2016 înregistrează o creștere cu 28,5%.

Indicele prețurilor de consum în noiembrie 2018 față de noiembrie 2016 înregistrează o creștere cu 6,8%.

Câștigul salarial real în noiembrie 2018 față de noiembrie 2016 înregistrează o creștere cu 20,3%.

 

 

×
x close