Antena 3 CNN Politică Parlamentarii şi-au adoptat Statutul. Care sunt modificările stabilite în comisii, după respingerea legii la CCR

Parlamentarii şi-au adoptat Statutul. Care sunt modificările stabilite în comisii, după respingerea legii la CCR

Parlamentarii şi-au adoptat Statutul. Care sunt modificările stabilite în comisii, după respingerea legii la CCR
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Mar 2013   •   12:19

Plenul reunit al celor două Camere a votat, miercuri, cu  360 de voturi "pentru" şi 38 "împotrivă", Statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma stabilită de Comisiile juridice şi de Statut, legea fiind reexaminată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, informează Mediafax.

În cursul dezbaterilor generale, liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a precizat că obiecţia privind renunţarea la termenul de 45 de zile a fost reglementată corect, dar a rămas în vigoare sancţionarea cu interzicerea la participarea lucrărilor pentru parlamentarii aflaţi în conflict de interese, ceea ce ar putea fi o problemă de neconstituţionalitate, având în vedere că astfel se împiedică exercitarea mandatului.
   
Totodată, deputatul PDL Gabriel Andronache a precizat că  parlamentarii democrat-liberali nu sunt de acord cu amendamentul la Statut care prevede că orice altă dispoziţie contrară acestuia se abrogă. "Introducerea acestui text în raport excede decizia Curţii Constituţionale. O asemenea prevedere este nelegală şi ea poate conduce la declararea acestui proiect din nou ca  fiind neconstituţional. Noi vom vota împotriva acestui text", a spus Andronache.
   
El a propus ca prevederea respectivă să fie eliminată din proiectul de lege, dar propunerea sa nu a întrunit votul plenului reunit.      Pe de altă parte, deputatul PPDD Daniel Fenechiu a menţionat că grupurile parlamentare ale PPDD se abţin de la votul final în ceea ce priveşte Statutul parlamentarilor, nedorind să interfereze cu reglementările aduse acum şi exprimându-şi speranţa că după modificarea Constituţiei se vor opera modificări normale ale Statutului.
   
Dezbaterile în comisiile juridice şi pentru Statut au avut loc marţi.
   
Comisiile au aprobat modificarea Statutului parlamentarilor conform deciziei Curţii Constituţionale şi au introdus, în plus, o prevedere potrivit căreia orice dispoziţie contrară acestei legi se abrogă, prevedere criticată de reprezentanţii PDL.
   
Membrii comisiilor au decis să modifice termenul în care parlamentarii, găsiţi incompatibili de ANI, vor putea contesta raportul ANI, de la 45 de zile la 15 zile, cum prevede legea ANI.
   
O altă modificare adusă în comisii se referă la perioada de 6 luni în care se interzice unui parlamentar aflat în conflict de interese să participe la şedinţe, această perioadă fiind stabilită la 30 de zile.
   
Comisiile au stabilit şi înlocuirea termenului de ministru cu cel de membru al Guvernului.
   
La propunerea deputatului UDMR Marton Arpad, comisiile au decis introducerea în Statut a unui amendament potrivit căruia "la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţie contrară se abrogă".

Această prevedere i-a nemulţumit pe reprezentanţii PDL, care au votat împotrivă, marţi, la dezbaterile din comisii. Deputatul PDL Gabriel Andronache a declarat, după şedinţă, că ar fi trebuit luate în discuţie doar acele articole pe care Curtea Constituţională le-a considerat neconstituţionale, iar "amendamentul excede deciziei Curţii şi este o încălcare a procedurilor parlamentare".

Andronache a explicat că acest amendament înseamnă că prevederile din toate celelalte legi care sunt în contradicţie cu Statutul parlamentarilor se abrogă. "Preşedintele României a susţinut menţionarea în concret a normelor care trebuie abrogate şi la reexaminare s-a eliminat acest text, iar, astăzi, colegii de la UDMR au propus din nou acest text care va genera ambiguitate, posibilitatea aplicării clare a legii", a adăugat Andronache.
   
Proiectul de lege privind Statutul deputaţilor şi senatorilor a fost reexaminat, miercuri, de plenul comun al Parlamentului, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

×
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close